Profesorii ACL consideră „cadoul” de 700 de lei, ca fiind o „momeală electorală”

ACL
Consilierul școlar, Monica Popescu, susține că s-a încercat dezinformarea corpului profesoral cu privire la programul de perfecționare a cadrelor didactice, făcând referire la anumite informații apărute pe linie sindicală și anume că profesorii nu trebuie să justifice cum vor cheltui cei 700 de lei pe care le vor primi în cadrul programului.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat azi, 11 noiembrie, la sediul ACL Satu Mare. Alături de Monica Popescu, la întâlnirea cu jurnaliștii au participat și co-președintele ACL Satu Mare, Romeo Nicoară, respectiv conf. dr. Radu Pop, cadru didactic în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” Satu Mare.
„Oricine din sistem care a fost implicat într-un proiect finanţat cu fonduri europene ştie că sumele obţinute trebuie justificate. Directorii de şcoli răspund de cum se justifică aceşti bani. Se va face un plan de dezvoltare la nivelul fiecărei şcoli şi fiecare cadru didactic va parcurge un set de cursuri, care se va regăsi într-un raport individual”, a declarat Popescu.
Radu Pop consideră că cei 700 de lei sunt o „momeală”, sumă ce se dă în condițiile în care, alte datorii precum naveta profesorilor sau diurnele pentru Bacalaureat, încă nu au fost plătite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.