Acțiunile dedicate „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, continuă în școlile din Satu Mare

Activitati1

activitati2

Activitati3

Marţi, 30 septembrie, cea de a doua zi din campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a avut ca temă prevenirea victimizării minorilor. Poliţiştii sătmăreni alături de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) au fost prezenţi în mai multe şcoli din judeţ, peste 250 de elevi de gimnaziu aflând despre modalităţile de prevenire a abuzurilor sexuale.

Astfel, elevii claselor V-VII ai Şcolii Gimnaziale Lazuri au aflat despre abuzurile la care pot fi supuşi copiii în viaţa reală, dar şi în spaţiul virtual, precum şi despre modalităţile de prevenire a acestor fapte cu consecinţe extreme de grave asupra dezvoltării lor.

Întâlnirea a fost susţinută de inspectorul Felicia Hrihorişan din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi de agentul principal Raul Mona din cadrul Postului de Poliţie Lazuri, precum şi de reprezentanţii DGASPC, Mihaela Bonea şi Mihaela Silaghi, acestea subliniind în intervenţiile avute drepturile, dar şi obligaţiile pe care le au copiii.

O activitate similară a fost organizată şi la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Satu Mare, unde alături de cei 69 de copii din clasele a V-a au participat şi cadre didactice. Întâlnirea a fost una interactivă, copiii dovedind că sunt foarte bine informaţi asupra drepturilor şi obligaţiilor pe care le au, dar şi asupra mijloacelor de autoprotecţie. Au fost discutate principalele infracţiuni cu care se pot întâlni elevii în calitate de victime şi modalităţile prin care acestea pot fi prevenite sau, în cazul comiterii lor, prin care pot fi raportate.

Peste 50 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a ai Şcolii Gimnaziale „Mircea Eliade” au participat la o altă întâlnire pe tema abuzurilor susţinută de această dată de comisar Simona Săndulescu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Activitatea s-a bucurat de interes din partea elevilor care, au avut ocazia să-şi spună punctul de vedere cu privire la tema aleasă, dar şi să afle informaţii noi de ordin juridic şi practic vizând delincvenţa juvenilă şi răspunderea penală a minorilor.

Şi la Carei au fost organizate în primele două zile ale „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” ample activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Astfel, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Carei au fost în acţiune, participând la întâlniri cu elevii la Şcoala Gimnazială nr. 3, dar şi cu liceenii din cadrul Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu”, Colegiului Tehnic „Simion Bărnuţiu” și Liceului Romano Catolic „Josephus Calasantius”.

Peste 500 de elevi au participat la întâlnirile susţinute de poliţiştii careieni în cele două zile, devenind astfel, mai bine informaţi şi cu un pas mai aproape de siguranţa personală şi, poate, cu un pas mai departe de comportamentele delincvente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.