Șeful Secției Economice a Ambasadei Germaniei la București, în vizită la Satu Mare

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a primit azi, 26 septembrie, vizita Şefului Secţiei Economice a Ambasadei Germaniei la Bucureşti, Sebastian Gromig. Ataşatul pe probleme economice al ambasadei a fost însoţit de către Dan Brumboiu şi Ştefan Lerm, din partea Asociaţiei Economice Româno-Germane pentru Regiunea de Nord-Vest (DRW).

Sebastian Gromig a mulţumit în numele oamenilor de afaceri pentru deschiderea administraţiei publice sătmărene faţă de mediul de afaceri, pentru sprijinul real în reducerea birocraţiei şi facilitarea investiţiilor germane în judeţ. Acesta a subliniat deschiderea totală a Ambasadei Germaniei pentru promovarea judeţului nostru în rândul investitorilor germani, respectiv pentru promovarea culturii şi a rigorii germane în rândul sătmărenilor.

În cadrul discuţiilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu a reiterat importanţa investitorilor germani în economia judeţului, aceştia deţinând peste 55% din totalul capitalului investit în judeţ. S-au prezentat principalele investiţii realizate precum şi viitoarele proiecte în judeţ, în special în infrastructură (drumuri, legături aeriene), domeniu de extremă relevanţă pentru planurile oamenilor de afaceri germani. În acelaşi timp, a menţionat parteneriatul pentru dezvoltare construit împreună cu cele două asociaţii economice reprezentative la nivel judeţean – DRW şi Camera Meşteşugarilor.

Conform celor transmise de reprezentantul Ambasadei Germaniei, judeţul Satu Mare va fi vizitat în cel mai scurt timp de şeful Secţiei Culturale, pentru promovarea contactelor culturale şi de politică educaţională între cele două ţări, implicarea în învăţarea limbii germane şi sprijinirea minorităţii germane.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.