Primăria și Consiliul Local din Negreşti-Oaş va premia, duminică, 24 august un număr de 18 cupluri care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie. Evenimentul va avea loc începând cu ora 16.00, pe scena ce va fi amplasată în centrul orașului Negreşti-Oaș, în cadrul Festivalului Patrimoniului Țării Oașului “Zestrea Oașului”. Fiecare cuplu va primi din partea Primăriei şi a Consiliului Local şi suma de 500 de lei.
“În acest fel ne exprimăm recunoştinţa faţă de vârsnicii noştri care au reuşit să petreacă împreună cu bune şi rele 50 de ani de căsătorie. Ei sunt un model pentru noi şi pentru copiii noştri”, a declarat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, în cadrul unei conferinţe de presă organizate azi, 20 august.