O familie din Satu Mare dă vina pe medici, după ce copilul pe care-l aşteptau s-a născut mort

spital4
O familie din Satu Mare trece printr-o dramă cumplită după ce o femeie de 37 de ani a adus pe lume o fetiţă moartă deşi medicii au asigurat-o că sarcina decurge în condiţii normale. Familia dă vina pe medicii de la Spitalul Judeţean Satu Mare acuzându-i pe aceştia de malpraxis.

Deşi sarcina a decurs perfect timp de nouă luni, după cum au asigurat-o medicii, la naştere i s-a descoperit o infecţie urinară care, potrivit doctorilor ar fi ucis fătul în pântecele mamei. Disperaţi, părinţii doresc să ştie de ce infecţia nu a fost descoperită la timp şi cine se face vinovat de această tragedie?

Tatăl fetiţei moarte, Ionică Smac îşi caută dreptatea la Colegiul Medicilor din Satu Mare. Acesta spune că soţia lui a fost internată de două ori la spital pentru a i se face toate analizele însă medicii nu au depistat infecţia.

Potrivit medicilor, în urma analizelor făcute în timpul sarcinii nu a fost depistată niciun fel de infecţie, însă în momentul naşterii femeia avea febră de 39 cu 6, iar lichidul amniotic prezenta semnele unei infecţii clare. Doctorii spun că nenorocirea nu a putut fi prevăzută în niciun fel.

Cazul va fi anchetat atât de o comisie din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare cât şi de către Colegiul Medicilor, pentru a stabili cine se face vinovat de această nenorocire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.