Sătmăreanul Florin Gardoş a semnat azi (14 august) după-amiază contractul cu gruparea engleză Southampton. Transferul lui Gardoş a fost confirmat şi de preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală. Valoarea transferului este de 6,8 milioane de euro, acesta devenind al doilea cel mai scump transfer în străinătate din istoria Ligii 1.
Contractul semnat de Gardoş este valabil pentru 4 ani. Antrenorul echipei engleze, Ronald Koeman, s-a declarat mulţumit de acest transfer, subliniind faptul că Florin Gardoş este un tânăr care poate creşte. „Am luat un fundaş central excelent”, a declarat Koeman.
După semnarea contractului cu Southampton, Gardoş a pozat cu tricoul noii sale echipe, alături de antrenorul Ronald Koeman.