Motoare turate, cauciucuri puse la grea încercare şi concentrare maximă la startul primei probe speciale din cadrul concursului de Rally Raid organizat în judeţul Satu Mare. Startul s-a dat azi, 8 august, în jurul orei 18.00 din Piaţa Libertăţii din municipiul, reşedinţă de judeţ.
În cadrul competiţiei, municipiul Satu Mare este reprezentat de multiplul campion la raliuri tot-teren Ovidiu Domide ce concurează pe un Nissan Patrol 4.5V8 iar echipajul Alexandru Butka-Csoma Istvan conduc un Subaru Legacy cu motor de 3.000 centimetri cubi de 265 CP, reconstruit integral în Satu Mare.
Cele 14 echipaje care s-au aşezat la stratul competiţiei au pornit azi în direcţia Dorolţ, spre Pădurea Mare.
Sâmbătă, 9 august, de la ora 10.00 competiţia va continua cu probele speciale în zona Sâi-Chilia, în direcţia Homorodului de Mijloc, concurenţii vor primi informaţiile despre traseu în această seară.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Satu Mare, Consiliului Județean şi al Prefecturii. Parteneri în organizarea evenimentului automobilistic sunt A-CAR România, GerBog, MB Europa şi Fuşle Security.