77% dintre dosarele beneficiarilor de ajutoare sociale verificate sunt cu probleme

sedinta-I-07.08.2014

Prefectul Eugeniu Avram s-a întâlnit azi, 7 august cu directorii şi inspectorii instituţiilor cu atribuţii în aplicarea legii privind venitul minim garantat. În urma unor informări transmise de către mai mulţi primari de pe raza judeţului Satu Mare, prin ordinul prefectului s-a constituit Comisia mixtă pentru activităţi de verificare şi control al modului de aplicare a acestei legi.

Acest grup de lucru a efectuat în ultima perioadă cinci verificări la unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, iar concluziile au fost prezentate în cadrul şedinţei de azi. Astfel, au fost verificate 57 de dosare ale titularilor de beneficii sociale. În 77% dintre cazuri s-au confirmat suspiciunile cu privire la încasarea necuvenită a ajutorului, fapt pentru care s-au emis de către primari dispoziţii pentru recuperarea debitelor. Cazurile în care s-au confirmat suspiciunile s-au datorat, în cea mai mare măsură, necomunicării mişcării animalelor din gospodării (sacrificare, deces, vânzare, cumpărare) de către proprietari, la medicul veterinar concesionar, respectiv la Oficiul Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Satu Mare, ceea ce a dus la menţinerea în baza naţională de date a tuturor animalelor care au existat în timp, în respectivele gospodării. În urma verificărilor în teren, cetăţenilor li s-a reamintit că au obligaţia de a anunţa de îndată orice mişcare a animalelor din gospodărie.

Instituţia Prefectului a transmis în cursul zilei de azi o adresă către toate unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Satu Mare, act prin care prefectul solicită ca anchetele sociale să fie corect şi complet efectuate. În acelaşi timp, asistenţilor sociali li se solicită să dea dovadă de profesionalism şi eficienţă în întocmirea anchetelor sociale, dar şi să colaboreze cu instituţiile statului român pentru ca datele înscrise să fie corelate cu informaţiile oficiale de la nivelul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiului Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.