În şedinţa de azi, 31 iulie, consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre cu privire la implementarea unui sistem de comunicare şi urmărire prin GPS a poliţiştilor locali. Valoarea investiţiei este de 553.000 de euro. Banii vor fi asiguraţi prin finanţare europeană, contribuţia locală fiind de 2%.
Sistemul include şi un dispecerat. Astfel, în cazul primirii apelurilor de la locuitori, dispeceratul va avea informaţii cu privire la poziţia poliţiştilor locali putând să trimită la locul sesizării cel mai apropiat echipaj. De asemenea, cu ajutorul acestui sistem va putea fi controlat traseul parcurs de fiecare echipaj.