Aşa cum am anunţat încă de ieri (miercuri, 30 iulie) în cadrul şedinţei de azi, 31 iulie a Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, pensionarii au luat în discuţie şi „stârpirea prostituatelor din peisajul sătmărean” (aşa cum s-a exprimat chiar unul dintre pensionarii prezenţi la şedinţă).
Vârstnicii s-au plâns că există câteva locaţii în municipiul Satu Mare în care prostituatele îşi duc veacul fără să le pese de trecători. „Nu cred că Poliţia Locală sau cea a municipiului Satu Mare nu poate să stârpească prostituţia din oraş. Acum este momentul deoarece prostituţia şi cerşetoria înfloresc vara”, a declarat unul dintre liderii pensionarilor prezenţi la şedinţă, colenelul (r) Mircea Blideran.
Adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Satu Mare, Horia Plescan, prezent la şedinţa de azi a subliniat faptul că de vreme ce cerşetoria este un fenomen ţinut cât de cât sub control, prostituţia este foarte greu de dovedit. „Este greu să dovedeşti că o persoană se prostituează. Pentru prostituţie e nevoie de două persoane iar eu nu pot urca în maşină şi să duc la sediul poliţiei pe cineva care stă pe marginea trotuarului. Pur şi simplu nu pot comite un asemenea abuz”, a declarat Plescan.
Potrivit acestuia zilnic se aplică cinci-şase amenzi. Cu toate acestea până în prezent niciuna dintre prostituate nu şi-a plătit amenda dată de oamenii legii.
Blideran a cerut poliţiştilor să le amendeze în mod repetat „pentru că prostituatele strică faţada clădirilor. Pe strada Horea, stau pe geamul acela de la farmacie”.
Cu toate discuţiile purtate cu privire la acest subiect, nu s-a ajuns la o rezolvare şi probabil că pensionarii vor reveni asupra acestei teme şi în şedinţele următoare.