Una din propunerile înaintate de primarului municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica primului ministru Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea în cadrul şedinţei Asociaţiei Municipiilor organizată la sârşitul săptămânii trecute la Craiova, se referă la impozitarea suplimentară a imobilelor şi terenurilor neîngrijite situate în intravilan. Propunerea făcută a fost prezentată de edilul Sătmarului în cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 31 iulie.
O altă propunere se referă la terenurile şi clădirile MApN pe care, aceasta deşi le deţine, nu le foloseşte. „În Satu Mare avem un astfel de teren, pe o suprafaţă de aproximativ 9 hectare, pe care un investitor doreşte să construiască un cartier de locuinţe sociale pentru tineri. Cu toate astea ne blocăm de refuzul unor reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale de a preda acel teren. Le-am spus domnului prim-ministru şi vicepremierului că acolo, la MApN, nişte generali de pe vremea lui Ceauşescu se împotrivesc cedării acelui teren”, a declarat Coica.
Edilul spune că încă nu se ştie câte locuinţe se vor construi, acest aspect urmează a fi discutat cu investitorul după punerea la dispoziţie a terenului.