S-au afişat rezultatele la concursul pentru ocuparea catedrelor didactice din judeţul Satu Mare

profesor

78,22% dintre candidaţii înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice au promovat examenul scris, potrivit informaţiilor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare. Rezultatele probei scrise au fost afişate azi, 25 iulie. La examen s-au înscris un număr de 428 de candidaţi.

De menţionat este faptul că doi candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă. Este vorba despre Kondics Beatrix Emese şi Andrea Marc, ambele la disciplina Biologie.

Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Satu Mare este de 78,22%.

Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii la IŞJ, azi (25 iulie), până la ora 21.00 şi sâmbătă, 26 iulie, în intervalul orar 09.00-15.00. Rezultatele finale se vor afişa în data de 30 iulie.

Candidaţii care au obţinut nota minim 7 atât la proba scrisă cât şi la proba practică (inspecţia specială la clasă) se pot titulariza în condiţiile în care vor fi repartizaţi pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, iar candidaţii care au obţinut nota minim 5 atât la proba scrisă cât şi la proba practică pot fi repartizaţi pentru suplinire în anul şcolar 2014-2015.

Reamintim că în judeţul Satu Mare sunt scoase la concurs un număr de 679 de posturi didactice (catedre). Dintre acestea, 302 sunt catedre incomplete (fracţiuni de normă), iar 377 sunt posturi didactice complete. Dintre posturile complete, 305 sunt publicate pentru angajare pe perioadă determinată (netitularizabile) şi 72 sunt publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.