Judeţului Satu Mare i-au fost repartizate un număr de 27 de microbuze şcolare, de 16+1 locuri, destinate transportului elevilor din mediul rural. Anunţul a fost făcut public azi, 18 iulie de către prefectul Eugeniu Avram în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ.
Alături de prefect, la întâlnirea cu jurnaliştii au participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, Claudiu Mondici şi directorul de cabinet al prefectului, Raul Băbţan.
Eugeniu Avram a subliniat faptul că din cele 32 de solicitări formulate de conducerea judeţului Satu Mare au fost aprobate un număr de 27 de microbuze. „E un precedent unic la nivelul judeţului Satu Mare să primim 27 de microbuze”, a declarat reprezentantl Guvernului în teritoriu.
Microbuzele vor ajunge la comunelor cărora le-au fost repartizate în două etape. În prima etapă, care se va desfăşura în perioada iulie-septembrie 2014, vor fi repartizate 12 microbuze pentru localităţile: Acâş, Beltiug, Berveni, Călineşti-Oaş, Cămin, Culciu, Gherţa Mică, Moftin, Odoreu, Racşa, Turţ şi Valea Vinului.
În etapa a II, care se va desfăşura în perioada octombrie – decembrie 2014, vor ajunge la destinaţie şi celelalte 15 microbuze care au fost repartizate comunelor: Agriş, Andrid, Batarci, Bixad, Căuaş, Homoroade, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Oraşu Nou, Pişcolt, Santău, Tarna Mare, Târşolţ şi Viile Satu Mare.
În data de 23 iulie, la ora 10.00 în Piaţa Victoriei din capitală vor fi primite primele microbuze, în prezenţa premierului Victor Ponta, eveniment la care, din partea judeţului Satu Mare vor participa primarii din Odoreu şi Racşa, Dumitru Pop, respectiv Toma Betea.
În luarea de cuvânt Mircea Govor a mulţumit premierului Victor Ponta „pentru că a onorat această cerere a noastră”.
Claudiu Mondici a declaart că din 1990 şi până în prezent în judeţ au fost primite un număr de 50 de microbuze, iar cu acest lot de 27 de maşini aprobate va fi acoperit întregul judeţ. „Am avut probleme la Gherţa, Turţ şi Călineşti-Oaş unde au fost desfiinţate structuri şcolare iar copiii trebuiau să se deplaseze la şcolile din centrul comunelor. Cu cele 27 de microbuze care ne-au fost repartizate vom reuşi să acoperim întregul judeţ”, a declarat Mondici.
Un Comentariu la "27 de microbuze pentru şcolile din comunele judeţului Satu Mare"