Percheziţii la Domăneşti. Poliţiştii au ridicat arme şi cartuşe

arme

În baza unui mandat emis de Judecătoria Carei, în cursul zilei de vineri, 11 iulie, poliţiştii au efectuat o percheziție domiciliară la locuinţa lui Francisc B. de 41 din Domăneşti.

Cu această ocazie oamenii legii au ridicat: o pușcă cu aer comprimat, calibrul 4.5 mm, din categoria celor supuse autorizării, în stare de funcționare; două cutii cu cartușe pentru pușcă, însumând 36 de cartușe calibrul 22 mm, respectiv 50 cartușe calibrul 5,5 mm, precum și bucăți dintr-o armă (pat de lemn, țeavă și arc recuperator), fără elemente de identificare.

Cu aceeași ocazie, polițiștii cu sprijinul Serviciului de Informații și Protecție Internă Satu Mare au ridicat de la Attila P. de 47 de ani, domiciliat în Domănești, următoarele arme: o pușcă cu aer comprimat, calibrul 5,5 mm, din categoria celor supuse autorizării, în stare de funcționare; două cutii metalice conținând una 148 alice, iar cealaltă 93 de alice, calibrul 5,5 mm.

Bunurile găsite au fost ridicate în vederea expertizării. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, cei doi suspecți fiind cercetați în stare de libertate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.