Lipsa personalului medical şi a celui auxiliar din unităţile sanitare, subfinanţarea sistemului de sănătate care duce la asigurarea cu greutate a stocurilor de medicamente şi materiale sanitare, precum şi a imposibilităţii modernizării dotărilor sau efectuarea de noi achiziţii (CT, RMN, staţii de sterilizare, centrale termice), au fost principalele neajunsuri subliniate de către reprezentanţii unităţilor sistemului public de sănătate sătmărean în cadrul şedinţei de azi, 9 iulie convocată de prefectul Eugeniu Avram.
La şedinţă au participat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Erica Venemozer, unul dintre medicii din cadrul UPU Satu Mare, dr. Maria Tămaş, directorul medical al Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş, dr. Cristian Lupu, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, dr. Gabriela Notariuş, managerul Spitalului Municipal Carei, Elisabeta Raţ, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, dr. Ioan Sergiu, reprezentantul Casei de Asigurări de Sănătate, Mihai Ciorbă, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Dorina Dragoş-Guran şi şeful de serviciu din cadrul aceleiaşi instituţii, dr. Lidia Tămaş.
După prezentarea situaţiei specifice din fiecare unitate sanitară şi un punct de vedere a reprezentantului Ministerului Sănătăţii (director executiv DSP) s-au desprins următoarele concluzii: lipsa personalului medical şi a personalului auxiliar din toate unităţile sanitare, subfinanţarea unităţilor sanitare care duce la asigurarea cu greutate a stocurilor de medicamente şi materiale sanitare, precum şi a imposibilităţii modernizării dotărilor sau de noi achiziţii. Problemele identificate vor fi transmise ministerului de resort însoţite de propuneri concrete de modificări legislative şi solicitarea de fonduri necesare continuării furnizării serviciilor medicale în judeţ.
De asemenea, prefectul Eugeniu Avram a dispus iniţierea de măsuri care să ducă la o mai bună colectare a contribuţiilor la fondul asigurărilor de sănătate şi face un apel către populaţie de a nu apela la serviciul de urgenţă „112” decât în cazurile strict necesare pentru a nu se ajunge la blocarea acestuia sau la suportarea contravalorii serviciilor nejustificate.