Azi, 6 iulie la Moftinu Mare a avut loc “Festivalul secerişului”. În curtea sediului Forumului Democrat German (FDG) din localitate, şase echipe venite din satele şvăbeşti din zona Moftinului au prezentat cum se făcea secerișul odinioară.
Programul a început la ora 10.00 cu celebrarea unei slujbe la biserica romano-catolică din localitate, după care a avut loc sfinţirea holdelor de grâu.
La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef, care a ţinut să menţioneze că asemenea festivaluri sunt foarte binevenite “trebuie să ne conservăm şi să ne promovăm tradiţiile, să organizăm cât mai multe evenimente de acest gen pentru că ne ajută foarte mult la dezvoltarea turismului zonal. Consiliul Judeţean Satu Mare spijină asemenea evenimente şi îmi doresc să avem asemenea festivaluri care promovează tradiţia, şi în alte localităţi din judeţ”.