Procesul pedofilului Adrian Nistor merge cu încetinitorul

parinti-copil-abuzat
La Judecătoria Satu Mare a avut loc azi, 11 martie un nou termen în dosarul lui Adrian Nistor, tânărul acuzat de corupţie sexuală. Vă reamintim că în vara anului trecut acesta a abuzat sexual un copilaş de doar 7 anişori. Copilul a ales să păstreze tăcerea asupra celor întâmplate, deoarece Nistor l-a speriat că dacă îi va povesti cuiva cele întâmplate, atunci va muri. Cazul a ajuns în atenţia opiniei publice din Satu Mare la sfârşitul anului 2013.

Deşi au fost citate pentru audieri, la şedinţa de azi nu s-a prezentat nici fosta soţie a lui Adrian Nistor, cea care i-a intentat procesul de divorţ, şi nici cele două tinere cu care pedofilul întreţinu-se mai multă vreme relaţii sexuale. Astfel că, judecătoarea l-a audiat doar pe psihologul care a întocmit raportul de evaluare a copilului abuzat.

Din mărturia psihologului reiese faptul că, copilul nu a disimulat nimic şi că în urma celor întâmplate micuţul a trecut printr-o traumă extrem de puternică. Copilul nu a spus nimănui de tragedia prin care trece, fiindu-i frică de Nistor. Acesta l-a pus să jure pe Dumnezeu că dacă va spune cuiva cele întâmplate, atunci va muri. Specialistul a povestit în faţa instanţei cum a reuşit să-l facă pe copil să vorbească, recurgând la anumite tehnici psihologice speciale.

La termenul de azi a fost prezent şi Adrian Nistor, care a venit cu un nou apărător, şi asta după ce alţi doi avocaţi au renunţat la cazul său. Potrivit unor surse demne de încredere, avocatul care l-a reprezentat la primul termen a renunţat la caz deoarece a rămas pur şi simplu îngrozit de ceea ce scrie în dosarul pedofilului Adrian Nistor. La fel a procedat şi următorul apărător, instanţa desemnând în cele din urmă un avocat din oficiu care să-l apere pe pedofil.

Următorul termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 8 aprilie, judecătorul dispunând prezentarea celor trei martore din partea lui Nistor cu mandate de aducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.