Joel (Yoel) Teitelbaum (centru foto) sau Rabinul din Satu Mare (Satmar Rav) este una dintre marile personalităţi ale iudaismului mondial şi una dintre cele mai autorizate voci ale mişcării evreieşti care contestau sionismul. Important pentru oraşul nostru este faptul că, urmaşii spirituali ai lui Teitelbaum, hasidimii care propovăduiesc filozofia acestuia sunt cunoscuţi ca „hasidimi Satmar”, iar urmaşii rabinici ai acestuia, chiar dacă se află în Statele Unite, sunt „rabini Satmar”. Vorbim despre una dintre cele mai sclipitoare minţi care a făcut cunoscut numele oraşului nostru, chiar dacă prin prisma unor aprige dispute religioase.
Cu toate că s-a născut la Sighetu Marmaţiei (1 ianuarie 1887), Teitelbaum şi-a legat numele de ţinuturile sătmărene. În 1920 acesta a fost rabinul oraşului Carei, iar în 1928 a fost chemat să ocupe funcţia de mare rabin al oraşului Satu Mare, însă o parte dintre evreii de aici au refuzat numirea lui Teitelbaum în această funcţie, reuşind să vină în oraşul de pe Someş, doar în 1934.
De-a lungul anilor rabinul Teitelbaum căpătase o notorietate atât de mare încât regele Carol al II-lea a vrut să-l cunoască personal. Astfel, în data de 2 noiembrie 1936, aflându-se în drum spre Cehoslovacia unde se deplasa pentru o vizită oficială, regele s-a oprit la Satu Mare cu scopul de a-l cunoaşte pe celebrul rabin.
Teitelbaum a fost salvat de la moarte în iunie 1944. Vagonul în care se afla rabinul nu a mai ajuns la Auschwitz, fiind îndreptat spre Elveţia. Potrivit istoricilor, la mijloc a fost vorba despre o înţelegere între şeful mişcării sioniste de la Budapesta, Rudolph Castner şi un adjunct al lui Adolf Eichman. După terminarea războiului Teitelbaum ajunge în Palestina, de unde pleacă în scurt timp, împreună cu adepţii lui şi mai mulţi învăţaţi în Statele Unite, unde se stabileşte în cartierul evreilor ortodocşi (Williamsburg), situat în New York.
Rabinul din Satu Mare se stabileşte în 1960 împreună cu mai mulţi adepţi în statul New York, unde întemeiază localitatea Kryaz joel (Oraşul lui Joel), loc în care a fost înmormântat la 19 august 1972. La funeraliile marelui rabin au participat peste 100.000 de evrei. Urmaşul spiritual al rabinului din Satu Mare a fost nepotul său, Moshe Teitelbaum, iar fiii acestuia şi-au împărţit controlul asupra comunităţii Satmar.
Teitelbaum era un opozant al sionismului. În opinia acestuia statul Israel este edificat de persoane nereligioase încălcându-se astfel tradiţia. Rabinul era de părere că evreii ar trebui să aibă răbdare şi să aştepte venirea lui Mesia deoarece doar acesta poate aduce un nou guvern evreiesc religios în Ţara Sfântă. Potrivit acestuia, prin formarea statului Israel se încalcă jurămintele din Talmud, adică întoarcerea evreilor în Ţara Sfântă înainte de venirea Mântuitorului. Această filozofie poartă, datorită lui Teitelbaum, particula „Satmar” iar hasidimii care propovăduiesc această idee sunt „hasidimi Satmar”.
Datorită opiniilor sale legate de sionism Satmar Rav era cunoscut în întreaga lume iudaică. Acesta şi-a exprimat poziţia şi în cărţile sale „Va Yoel Moshe” şi „Hidushei Torah MHR Teitelbaum”. De-a lungul vremii ideile lui Teitelbaum au fost vehement contestate de sionişti însă, cel mai important lucru este că Sătmarul a dat lumii iudaice unul dintre cei mai inteligenţi rabini ai tuturor timpurilor.