Adrian Cozma: “Vreau să fiu o punte de legătură între vocea societății și cea a Consiliului Județean Satu Mare”

Adrian-Cozma
TDL Satu Mare salută validarea în funcţia de consilier judeţean al avocatului Adrian Cozma. Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Ioan Mihalca, fiind următorul pe lista întocmită de Partidul Democrat Liberal la alegerile locale din iunie 2012. Vă reamintim că în şedinţa de luni, consilierii judeţeni au aprobat încetarea mandatului lui Ioan Mihalca după ce acesta a fost exclus din PDL.

“Tinerii democrat-liberali din Satu Mare salută, cu entuziasm, intrarea preşedintelui Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL, Adrian Cozma, în rândurile consilierilor județeni. Validarea acestuia a avut loc în data de 24 februarie 2014, în cadrul ședinței Consiliului Județean Satu Mare, fiind următorul pe lista întocmită de Partidul Democrat Liberal la alegerile locale din iunie 2012.

„Din funcția pe care o voi ocupa începând de astăzi, îmi doresc să depun toate eforturile pentru a duce la îndeplinire promisiunile pe care, alături de colegii mei, le-am făcut în campania electorală a alegerilor locale. Voi sprijini toate proiectele pe care le voi considera utile cetățenilor, pentru a nu-i dezamăgi pe cei ce, prin votul lor, ne-au acordat încredere. Vreau să fiu o punte de legătură între vocea societății și cea a Consiliului Județean Satu Mare și, de asemenea, să am un aport considerabil în fiecare program menit să vină în dezvoltarea județului, în ansamblu. Cred că nevoile societății trebuie să se facă auzite la nivelul oricăror organisme de conducere, mai ales în plan local, aici unde avem posibilitatea să ascultăm de aproape dorințele cetățenilor. Am în vizor, în principal, educaţia, sănătatea, cultura, tineretul, sportul, protecţia şi refacerea mediului. Alte aspecte legate de comunitate, pe care le pot sprijini prin natura funcției, le voi discuta cu locuitorii din județul Satu Mare, în cadrul unui dialog deschis la care mă voi angaja. Fiind un reprezentant al tinerilor, voi milita pentru proiecte adresate necesităților acestora și voi implementa strategii care să-i vizeze. În cadrul Consiliului Județean Satu Mare, voi contracara eventualele derapaje și voi face o opoziție constructivă, doar în folosul oamenilor. În limita atribuțiilor conferite de funcția de consilier județean, așa cum am jurat, voi face tot ceea ce depinde de mine pentru binele comun, pentru ca starea calitativă a județului să ajungă la nivelul dorit de noi toți”, a declarat președintele TDL Satu Mare, Adrian Cozma.

Tineretul Democrat Liberal apreciază decizia partidului de a încadra oameni tineri, ambițioși și cu dorința de a face, în funcțiile publice ale administrației, așa cum este noul ales județean care și-a început activitatea în legislativul sătmărean.

Considerăm că printr-o astfel de organizare, PDL a demonstrat, din nou, că este un partid viu, un partid care promovează tinerii, le acordă încredere și suport politic pentru a participa la o administrare eficientă din postura publică deținută.

Biroul de Presă al TDL Satu Mare”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.