SERI POZITIVE – „Ne alegem singuri drumul în viaţă sau el ne alege pe noi?”

Seri-Pozitive
„Ne alegem singuri drumul în viaţă sau el ne alege pe noi?”, este tema lunii martie în cadrul „Serilor Pozitive” organizate la Satu Mare. Evenimentul se va desfăşura în data de 11 martie, în intervalul orar 18.00-20.00, la sediul Asociaţiei „Consult Scolari” de pe strada Aurel Vlaicu, nr. 151. Invitata serii este Alexandra Catargiu, consilier PR, realizator și moderator de emisiuni TV, pasionată de hand made.

„Căutăm de prea multe ori rețeta fericirii! De fapt fericirea este o stare interioară pe care o avem fiecare dintre noi dacă facem alegeri în concordanță cu ceea ce simțim. Nu există o singură modalitate de a ne găsi fericirea ci sunt multiple căi de a ajunge la ea. În funcție de alegerile pe care le facem apar diverse posibilități de a ne continua drumul.

Cu mulţi ani în urmă a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om. Mulţi regi i-au oferit putere şi bani, alţii au încercat să îl jefuiască, însă totul a fost în zadar.

Într-o zi la bătrân a venit un copil simplu şi pur şi i-a cerut înţeleptului să îl înveţe să fie fericit. Înţeleptul a acceptat şi i-a arătat faptul că în realitate sunt două cufere în care păstrează secretul fericirii şi anume: mintea și inima sa, iar secretul fericirii constă în câţiva paşi simpli de parcurs.

1.Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă.
2.Trebuie să te iubeşti pe tine însăţi în fiecare zi, spunându-ţi că eşti un om important, cu valoare, inteligent, iubitor, cu aşteptări mari de la tine însăţi şi că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge.
3. Pune în practică tot ceea ce spui că eşti.
4. Nu invidia pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este.
5. Iartă şi uită! Nu purta ranchiună!
6. Nu lua ce nu îţi aparţine!
7. Nu trebuie să faci pe nimeni să sufere. Toate fiinţele pământului trebuie respectate şi iubite!
8. Trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi descoperă în jurul tău partea bună şi frumoasă, ajută-i pe cei care au nevoie, fără aştepta nimic în schimb.

Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi! Pentru că indiferent dacă tu îţi alegi drumul în viaţă sau el te alege pe tine şi îţi laşi paşii purtaţi important este să fii fericit cu alegerile făcute!
Sunt Alexandra Catargiu, consilier PR, realizator și moderator de emisiuni TV, pasionată de hand made şi vreau să vă conving că orice este posibil dacă ai pasiune şi răbdare! Am învățat singură să fac bijuterii iar răbdarea mi-o găsesc în dorința de a vedea rezultatul final. Fiecare persoană este unică în felul ei și vreau să cred că mărgelele mele unicat, sau în serii foarte, foarte mici contribuie la unicitatea persoanei care le poartă” (Alexandra Catargiu).

Înscrierile pentru „Seara Pozitivă” din luna martie se pot face aici: http://schimbarepozitiva.ro/ne-alegem-singuri-drumul-n-via-sau-el-ne-alege-pe-noi/
La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsaţi banii să vă împiedice să veniţi la aceste seri. Setaţi-vă intenția și toate se vor aranja pentru dumneavoastră.

Persoana de contact este Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect „Seri Pozitive” Satu Mare, telefon 0745-612899, e-mail: contact@viata-un-dar.ro.

Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia „Schimbare Pozitivă” din Cluj cu scopul de a crea un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii pe teme bine definite conduse de oameni cu experienţă. Participând la astfel de întâlniri puteţi găsi soluții la problemele care vă frământă, puteţi socializa şi cunoaște oameni noi sau chiar lega prietenii. Întâlnirile din Satu Mare sunt conduse de către Delia Danea – psiholog şi trainer, iar invitaţii sunt oameni din comunitate care vă pot inspira să faceţi schimbări pozitive în viaţa dumneavoastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.