Deputatul UDMR Kereskenyi Gabor a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate azi, 19 februarie că zilele trecute i-a fost spartă adresa de e-mail, şi că persoane necunoscute au distribuit în numele său mesaje cu caracter xenofob.
Parlamentarul sătmărean spune că a depus plângere penală atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cât şi la DIICOT, având în vedere faptul că infracţiunile informatice intră sub incidenţa acestei ultime instituţii.
Deputatul susţine că el personal nu a folosit acea adresă de e-mail de mai bine de 6 luni. „Specialiştii şi-au dat imediat seama că este vorba despre un site al cărui server este în Cehia. Am depus plângere penală atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cât şi la DIICOT, deoarece ceea ce s-a întâmplat intră sub incidenţa infracţiunilor de fals informatic şi fals privind identitatea”.
Kereskenyi spune că este o adresă care se termină cu “@cdep.ro” dar susţine că el nu a mai trimis mesaje de mai bine de 6 luni de pe acea adresă. “Eu folosesc adresa mea de yahoo”, spune deputatul. Potrivit celor declarate de Kereskenyi mesajele trimise de pe adresa sa au ajuns la diverse instituţii, atât din judeţul Satu Mare cât şi din alte judeţe ale ţării.