Patru craioveni reţinuţi de poliţişti

Hoti

Patru craioveni, doi bărbaţi şi două femei, au fost prinşi de poliţişti după ce au comis mai multe furturi în oraşul Tăşnad. Din datele pe care anchetatorii le deţin în acest moment reiese că hoţii au intrat în trei case de unde au furat bani şi bijuterii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 9.000 de lei.

Potrivit oamenilor legii furturile au fost comise într-o singură zi. Într-un interval de o oră, hoţii au pătruns în trei case de unde au furat bijuterii şi bani. În cele din urmă membrii grupului au fost identificaţi şi prinşi în cursul zilei de joi, 13 februarie.

Din ancheta a rezultat faptul că Ion I. şi Dida I. (soţ şi soţie), respectiv Amalia A. şi Marius S. (concubini), toţi din Craiova la mijlocul lunii decembrie au pătruns în trei locuinţe din Tăşnad de unde au furat bani şi bijuterii. Prejudiciul produs este de aproximativ 9.000 lei. În urma anchetei desfăşurate, poliţiştii au stabilit că hoţii se deplasau cu o maşină marca Opel care avea aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare emise de autorităţile franceze.

Aceştia au încercat să intre în mai multe locuinţe dar în momentul în care găseau proprietarii acasă, le spuneau acestora că toba de eşapament a maşinii s-a rupt cerând bucăţi de sârmă pentru susţinerea acesteia, apoi părăseau locuinţele fără a mai fura bunuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.