Adrian Ştef a susţinut audienţe în Ardud, Beltiug şi Socond

Ardud
Strategia de dezvoltare a Ardudului ca oraş turistic medieval, restaurarea celor trei biserici declarate monumente arhitecturale din Beltiug şi renovarea unei clădiri pentru desfăşurarea evenimentelor culturale în Cuţa, sunt doar câteva dintre problemele cu care cetăţenii s-au prezentat azi, 4 februarie la audienţele susţinute de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef. Pentru a asculta problemele cu care se confruntă oamenii, Ştef s-a deplasat în cele trei localităţi.

Directorul Casei de Cultură din Ardud, Mircea Câcu a ridicat o problemă ce priveşte în mod direct comunitatea din care face parte şi anume înfiinţarea unei case de cultură potrivite pentru oraş. „Prin casa de cultură am putea să angrenăm mai multe activităţi culturale şi să încercăm să atragem şi mai mult turism în zonă. Un oraş ca şi Ardudul merită pe deplin o casă de cultură”, a declarat acesta. Adrian Ştef i-a informat că proiectul este deja depus în cadrul Companiei Naţionale de Investiţii şi că se va demara în acest an.

O altă problemă luată în discuţie a fost cea referitoare la sala de sport din Ardud unde s-au organizat până în prezent o serie de competiţii de rang internaţional. Potrivit specialiştilor sala nu respectă normele europene în vederea organizării de astfel de turnee internaţionale iar obţinerea acreditărilor în acest sens devine o adevărată problemă.

Primarul Ovidiu Duma, a mai amintit câteva probleme importante pentru Ardud cum ar fi: sprijin pentru organizarea evenimentelor culturale din oraş, cuprinderea şcolilor din Ardud într-un program de reabilitare termică, strategia de dezvoltare a Ardudului ca oraş turistic medieval, etc.

O doleanţă a cetăţenilor din Beltiug a fost primirea unui sprijin financiar pentru restaurarea bisericilor din comună, trei dintre acestea fiind monumente arhitecturale (Biserica de lemn din Bolda „Adormirea Maicii Domnului”, veche de peste 500 de ani, Biserica Romano-Catolică „Sf. Ladislau” din Beltiug şi Biserica Romano-Catolică „Sf. Erasmus” din Şandra, ambele vechi de peste 350 de ani). Potrivit preşedintelui CJ aceste trei biserici monument s-ar putea restaura printr-un proiect cu specialişti de la Muzeul Judeţean Satu Mare.

Un grup de persoane din satul Soconzel au cerut preşedintelui CJ rezolvarea problemei apei potabile din localitate. În sat se găsesc doar două izvoare cu apă potabilă iar oameni sunt nevoiţi să poarte apa cu găleţile la locuinţe. „Trebuie să evaluăm ce ar însemna investiţia pentru executarea reţelei principale de apă potabilă prin satul Soconzel. Proiectul acesta am să-l propun Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI APĂ) ca să vedem cum putem rezolva această problemă delicată”, a declarat Adrian Ştef.

Alte probleme ridicate de cetăţenii din comuna Socond au fost: renovarea unei clădiri, în satul Cuţa, pentru a servi ca şi cămin cultural, precum şi solicitarea unor tuburi de beton pentru repararea unor podeţe aflate la ieşirile din comună. Ambele probleme fiind rezolvate prin spijinul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.