Lumea tradiţională şi vendeta în Ţara Oaşului

tara-oasului
„Ţara Oaşului. Lumea tradiţională şi vendeta” este titlul cărţii ce va fi lansată joi, 30 ianuarie la Muzeul din Negreşti-Oaş. Evenimentul editorial va avea loc de la ora 16.00.

Cartea semnată de Nicoară Mihali, la origine a fost lucrarea de doctorat al acestuia şi tratează atât istoria şi etnografia Ţării Oaşului cât şi problemele de criminologie în general şi de psihologia crimei, în special. În vederea elaborării acestei lucrări autorul a studiat toate dosarele penale începând cu cele din 1918, aflate în arhiva Tribunalului Satu Mare.

Pe baza materialelor studiate Nicoară Mihali a făcut o clasificare a crimelor, începând cu „omorurile din ură duse pe neamuri”, omoruri produse din cauza alcoolului, omoruri petrecute la nuntă, la sâmbră, la colindat, la joc, omoruri între ciobani, pentru femei, pentru avere, etc.

În lucrarea sa, autorul propune o abordare etnologică în ceea ce priveşte crimele produse în Ţara Oaşului ceea ce reprezintă o noutate în studiul acestei problematici. Cartea semnată de Nicoară Mihală a apărut la Editura „Limes” din Cluj-Napoca şi poate fi cumpărată la preţul de 50 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.