Pompierii sătmăreni, la ora bilanţului

Bilant2
Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare a prezentat azi, 16 ianuarie bilanţul instituţiei pe anul 2013. Dintre oficialităţi, la eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram şi primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica.
Din evidenţele instituţiei reiese că în medie, anul trecut, au fost înregistrate 11 apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au fost adresate echipajului de la SMURD (3.541 de solicitări), din care în 30 de cazuri s-a intervenit pentru descarcerarea victimelor unor accidente de circulaţie. Potrivit inspectorului şef al ISU „Someş” Satu Mare, Dan Gheorghe, anul trecut s-a reuşit reducerea timpului mediu de intervenţie ajungându-se la 9 minute şi 56 de secunde, cu 3 minute şi 36 de secunde mai puţin decât în 2012.
În 2013 ISU „Someş” Satu Mare a aplicat un număr de 8.497 de avertismente şi 721 de amenzi contravenţionale, în cuantum total de 664.300 lei. Trebuie remarcat faptul că atât numărul avertismentelor cât şi cel al amenzilor a crescut semnificativ faţă de anul precedent (2012), când pompierii au dat 4.947 de avertismente, respectiv 519 amenzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.