Bărbat de 57 de ani, călcat pe trecerea de pietoni

politia-rutiera
Un bărbat de 57 de ani a scăpat cu leziuni uşoare după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un şofer de 35 de ani din Mădăras. Accidentul a avut loc azi, 14 ianuarie, în jurul orei 09.30, în Piaţa George Boitor din Satu Mare.
Potrivit anchetatorilor şoferul aflat la volanul unei maşini Dacia 1310 nu a acordat prioritate bărbatului de 57 de ani care se deplasa în mod regulamentar pe trecerea de pietoni, accidentându-l. Din fericire victima a scăpat cu leziuni uşoare. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, Constantin Demian, victima a suferit un tramatism cranio-cerebral.
Se pare că şoferul nu consumase alcool însă poliţiştii aşteaptă rezultatul testului de alcoolemie efectuat la spital.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.