Adrian Ştef răspunde acuzaţiilor aduse de dr. Dorel Coica

cj-sm
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 8 ianuarie, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef a răspuns acuzaţiilor aduse la adresa sa în cursul zilei de marţi (7 ianuarie) de către primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica, susţinând că poziţia edilului „m-a surprins neplăcut, m-a întristat”.

La conferinţa de presă a participat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Satu Mare dar şi şefii de secţii şi laboratoare din cadrul instituţiei. „M-a surprins neplăcut, m-a întristat poziţia primarului Coica din moment ce el a fost la conducerea DSP şi nu a făcut mai nimic pentru sistemul de sănătate sătmărean. Sau, cel puţin nu atât cât a făcut Consiliul Judeţean (CJ) de când am preluat spitalul. Din vara lui 2010, când spitalul a trecut în subordinea noastră, am investit 38 milioane de lei, sume provenite din bugetul Consiliului Judeţean, al Ministerului Sănătăţii şi din fonduri europene. Desigur, mai sunt multe de făcut. Dar nu se poate face într-un timp atât de scurt ceea ce nu s-a realizat în 15-20 de ani. Ar fi bine ca fiecare să se uite în ograda lui, deoarece sunt destule probleme şi la nivelul municipiului Satu Mare”, spune Ştef.

Vizibil supărat, Adrian Ştef a făcut referire şi la campania electorală din 2012 spunând că „sunt doar un karatist care a ajuns să conducă judeţul  dar mă bucur că am pus şi eu umărul ca domnul Coica să devină primarul municipiului Satu Mare”.

Totodată, preşedintele CJ  s-a referit și la Zona Metropolitană numind-o zona napolitană. „Sunt multe de făcut şi în municipiul Satu Mare. Este şi zona napolitană, mă scuzaţi metropolitană, care cred că va fi o mare napolitană. Eu îl rog pe domnul primar să se concentreze pe problemele municipiului Satu Mare. Dar municipiul este parte integrantă a judeţului. Acum că zona napolitană mai comunică odată proiectele comunicate de CJ la Agenţia de Dezvoltare Rurală (ADR) este o altă chestiune şi nu ar fi o problemă. Dacă sunt comunicate de multe ori, cu atât mai bine”, a declarat preşedintele CJ.

În ceea ce priveşte problema preluării SJU de către Primăria şi Consiliul Local (CL) Satu Mare, Adrian Ştef a spus că „eu propun să-l predăm direct la SCM Coica şi nu la Primărie şi Consiliul Local Satu Mare, dar să aştepte până ce Consiliul Judeţean îl pune la punct”.

Chirurgul cardio-vascular dr. Galajda Zoltan, prezent şi el la conferinţa de presă de azi a continuat tirada la adresa edilului municipiului Satu Mare spunând că „domnul primar nefiind chirurg nu ştie ce înseamnă o operaţie pe cord deschis sau semideschis. În decurs de un an de la înfiinţarea secţiei de Chirurgie cardio-vasculară am efectuat opt intervenţii pe cord deschis. În ceea ce priveşte orarul la care pot fi găsit la Spitalul Judeţean vreau să vă spun că eu nu depind profesional de Satu Mare. Fiind singur şi ducând o instituţie în spinare la Debreţin nu pot să fiu permanent şi la Satu Mare. Având în vedere că urgenţele sunt acoperite de Cluj, vin când sunt probleme deosebite. Şi mai vreau să vă spun un lucru. La salariul pe care îl primesc mai pun 300 de euro să-mi iasă benzina. Aşa arată ultimul meu bilanţ”.

Un Comentariu la "Adrian Ştef răspunde acuzaţiilor aduse de dr. Dorel Coica"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.