Ce nu știați despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad

Icoana-de-la-Manastirea-Bixad
Donată de împăratul Manuel al II-lea Paleologul (născut pe 27 iunie 1350- mort în 1425) comitelui Balc al Maramureşului şi mutată ulterior, în 1853, la Mănăstirea din Bixad, de icoana Maicii Domnului se leagă o serie de poveşti, fiind considerată făcătoare de minuni. Despre această icoană se spune că iniţial ar fi fost adăpostită la Mănăstirea Peri, fondată de fraţii Balc şi Drag, şi care se afla pe teritoriul Ucrainei de azi. Apoi, icoana a fost mutată în satul Mănăstirea, comuna Giuleşti (judeţul Maramureş), iar la mijlocul veacului al XIX-lea a fost dusă la Mănăstirea din Bixad.

Lăcaşul de cult este vizitat anual de zeci de mii de pelerini, oamenii rugându-se la icoana Maicii Domnului, în speranţa că necazurile lor vor fi ascultate şi îşi vor găsi o rezolvare. Mulţi povestesc că şi-au găsit liniştea după ce s-au rugat Maicii Domnului.

De altfel, începuturile Mănăstirii din Bixad se pierd în negura vremurilor. Legendele spun că, în acea zonă, între Boineşti şi Călineşti-Oaş ar exista ruinele cetăţii Belovar, a dacilor liberi. Alţii susţin că mănăstirea ar fi fost construită pe locul unui altar închinat lui Zamolxis, zeul suprem al dacilor. Multe dintre documentele cu privire la zămislirea lăcaşului de cult au fost distruse sau ascunse pe teritoriul Ucrainei de azi, astfel încât informaţiile pe care le deţinem legate de construirea mănăstirii dar şi despre începuturile creştinătăţii pe aceste meleaguri sunt extrem de lacunare.

În acest studiu ne interesează însă icoana Maicii Domnului, care se regăseşte pe lista icoanelor făcătoare de minuni din România. După cum am amintit în rândurile anterioare icoana a fost donată de împăratul Manuel al II-lea Paleologul (sau Manuel al II-lea al Bizanţului) comitelui Balc. În 1359, după moartea tatălui său Sas, Balc a fost ales voievod al Moldovei fiind alungat în acelaşi an de pe tron de Bogdan I, voievodul răsculat al Maramureşului, care a ocupat Moldova, până atunci dependentă de Ungaria, şi întemeiază un stat independent. Pentru a reveni pe tronul Moldovei, Balc îl sprijină pe regele ungur Ludovic I împotriva lui Bogdan I, însă fără succes. După ce acesta din urmă iese învingător, Balc se retrage în Maramureş. În 1365, Ludovic I îi conferă lui Balc şi fratelui acestuia Drag, posesiunile lui Bogdan I cu voievodatul Maramureşului şi titlul de comite. La sfârşitul veacului al XIV-lea, potrivit unor documente în 1391, fraţii Balc şi Drag înfiinţează Mănăstirea Peri, azi situată pe teritoriul Ucrainei. Mănăstirea iniţială a fost distrusă de vreme în 1783 dar pe locul acesteia în 1997 a fost înălţat un alt lăcaş de cult care poate fi vizitat şi azi.

Nu se cunoaşte anul în care împăratul Manuel al II-lea a donat icoana lui Balc dar documentele atestă faptul că o vreme aceasta a fost aşezată în Mănăstirea Peri. Apoi, în urma unui atac al ruşilor care au ocupat satele din zonă, icoana a fost mutată în satul Mănăstirea, comuna Giuleşti, de unde, în 1853 a fost aşezată în lăcaşul de cult de la Bixad.

Dacă până în 1989 au fost înfăptuite minuni legate de icoana Maicii Domnului, acestea au fost omise din documente sau pur şi simplu au fost bine ascunse de ochii celor curioşi. Potrivit preoţilor însă, în perioada de după Revoluţia din 1989 au fost consemnate două minuni.

În primul caz menţionat în documentele mănăstirii este vorba despre un credincios din Săbişa (judeţul Maramureş). Întâmplarea a avut loc în 1996. Bărbatul în cauză, invalid la pat de peste 7 ani, a fost dus la mănăstire în ajunul sărbătorii Sfintei Maria şi aşezat lângă icoana acesteia. După ce a înoptat lângă icoană, a doua zi dimineaţa bărbatul s-a ridicat din pat şi a putut să umble.

A doua minune ce este atribuită icoanei de la Bixad a fost consemnată 9 ani mai târziu, în 21 septembrie 2005. În acest caz este vorba despre un bărbat din Bocicoiu Mare care a fost diagnosticat de medici cu cancer în fază terminală. Pacientul a fost externat însă soţia acestuia nu s-a resemnat ci s-a dus la Bixad pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni. Oamenii spun că nu au trecut nici două săptămâni şi bărbatul s-a vindecat complet, uimindu-i şi pe medici.

Care e misterul acestei icoane? Este într-adevăr „făcătoare de minuni” aşa cum susţin mulţi dintre credincioşi sau e vorba doar de autosugestie? Sau de puterea rugăciunii? Cum explicăm cele două tămăduiri prezentate mai sus? Desigur, medicii le-ar considera imposibile deşi literatura de specialitate (literatura medicală) a consemnat numeroase cazuri de însănătoşiri inexplicabile din punct de vedere medical, fiind considerate adevărate miracole. Şi până ce întrebările de mai sus îşi vor găsi o explicaţie satisfăcătoare pentru minţile noastre „învăţate” cu anumite şabloane, nu ne rămâne decât să spunem, precum W. Shakespeare în Actul I, scena a V-a din „Hamlet”: „Mai multe lucruri sunt în cer şi pe pământ, Horatio, decât poate filosofia ta măcar bănui …”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.