Metalul Reşiţa-Olimpia Satu Mare: 2-2 (galerie foto)

olimpia-resita2olimpia-resita6olimpia-resita1olimpia-resita3 olimpia-resita4 olimpia-resita5
Olimpia Satu Mare se întoarce cu un punct de la Reşiţa după ce a încheiat la egalitate, 2-2, meciul cu Metalul, în urma unei partide în care din minutul 63 „galben albaştri” au fost conduşi de gazde. Meciul a avut loc azi, 14 septembrie, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul de pe Valea Domanului.

Olimpia era cât pe ce să piardă meciul după ce reşiţeanul Marius Staicu a reuşit o dublă pentru echipa sa în minutele 63 şi 83. Pe final de meci, în minutele 90 şi 93, Denis Lemac a nimerit poarta reşiţenilor readucând astfel egalitatea pe tabela de marcaj. Supărat din cauza deznodământului care a adus nemulţumiri în rândul iubitorilor fotbalului din Valea Domanului, antrenorul reşiţenilor, Alexandru Pelici a declarat la finalul partidei că s-a demonstrat încă odată că un meci de fotbal se joacă până la ultimul fluier al arbitrului.

Mai trebuie spus că în prima repriză CS Metalul Reşiţa a avut un gol anulat pe motiv de ofsaid. În următoarea etapă, sâmbătă 21 septembrie, Olimpia Satu Mare va primi pe teren propriu vizita celor de la ASA Târgu Mureş. După două meciuri terminate la egalitate, primul acasă cu Universitatea Craiova iar cel de-al doilea în deplasare cu CS Metalul Reşiţa, “galben-albaştri” au acumulat două puncte.

Pentru Metalul Reşiţa au jucat: Pascal, Apostol, Plecanciuc, Tomozei, Vătăjelu, Breşneni, Neagoe, Szabo (minutul 60, Staicu), Vasile (minutul 82, Danci), Stoica, Enciu (minutul 61, Oară). Pe bancă: Zăvoi, Potopea, Vaştag, Mureşan. Antrenor principal: Alexandru Pelici.

Tehnicienii Olimpiei Satu Mare i-au trimis în teren pe: Şuta, Muntean, Bălău, Ene, Iuhas, Gavrilescu (minutul 71, Feier), Svarokopf (minutul 78, Micaş), Villand, Zsiga (minutul 64, Dragoş), Bujor, Lemac. Pe bancă: Miron, Kinczel, Sabău, Moş. Antrenor: Tiberiu Csik.

foto: Arena Bănăţeană

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.