Un nou început pentru Teatrul de Nord Satu Mare

steaua-fara-nume-teatrul-de-nord1
La începutul noii stagiuni, directorul Teatrului de Nord Satu Mare, Sorin Oros i-a convocat pe actori la o şedinţă pentru a-şi prezenta proiectele de viitor. Pentru noua stagiune actorii se vor muta în Casa de Cultură a Sindicatelor având în vedere că Teatrul de Nord va intra în reparaţii capitale.

Sorin Oros speră ca în două, trei săptămâni actorii şi toate recuzitele necesare să fie instalate la Casa de Cultură a Sindicatelor. Potrivit directorului instituţiei de cultură atelierele se vor muta în fostul Liceu de Artă iar Primăria va pune la dispoziţia actorilor care nu sunt din Satu Mare două apartamente.

În stagiunea 2013-2014, la secţia română se vor juca un număr de 16 premiere. Totodată, un moment deosebit va fi şi cel organizat pe data de 24 ianuarie 2014 când se vor sărbători 45 de ani de la înfiinţarea secţiei române a Teatrului de Nord Satu Mare. Cu această ocazie se va organiza şi Balul actorilor, eveniment la care vor fi invitaţi actorii care de-a lungul anilor au jucat pe scena sătmăreană.

În noua stagiune vor fi trei actori noi (Andrei Stan, Bianca Lidia Cuteanu şi Cristian Iorga) şi alţi trei regizori noi (Marcel Ţop, Vadas laszlo şi Eugen Gyemant).
La finalul şedinţei actorii au fost serviţi cu şampanie şi fursecuri.
În continuare vă prezentăm programul stagiunii 2013-2014:
Capra cu trei iezi – 26 septembrie 2013
Commedia dell arte – 29 septembrie
Meşterul Manole – 6 octombrie 2013
Profesorul de franceză – 27 octombrie 2013
Woyzeck – 1 decembrie 2013
Păcală – 16 ianuarie 2014
Domnişoara Iulia – 19 ianuarie 2014
Balul actorilor – 45 de ani Secţia română – 24 ianuarie 2014
Moartea albă – 16 februarie 2014
Take, Ianke şi Cadâr – 2 martie 2014
Yom Kipur – 30 martie 2014
Jack şi Vrejul de fasole – 7 aprilie 2014
Iona – 13 aprilie 2014
Prah – 4 mai 2014
Clinica sinucigaşilor – 11 mai 2014
Închiderea stagiunii – Jos cortina – 1 iulie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.