Salvează o viaţă, donează sânge grupa AB 4 negativ

superman

O sătmăreancă bolnavă de septicemie, internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Satu Mare, se zbate între viaţă şi moarte şi are nevoie urgentă de sânge din grupa AB 4 negativ pentru a putea fi operată. Fiecare minut contează pentru ea. Sătmărenii cu inimă, care au această grupă sanguină, sunt rugaţi să o ajute şi să doneze sânge pentru a-i putea salva viaţa. Cei care doresc să doneze sânge din grupa AB 4 negativ o pot face la Centrul de Transfuzii Sanguine din spatele Spitalului Judeţean. Femeia a cărei viaţă o pot salva în acest fel se numeşte Vinţ Cornelia, iar cei care donează sânge sunt rugaţi să specifice cadrelor medicale de la laborator numele ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.