Cărţile lui Carol Karacsonyi au ajuns pe rafturile Bibliotecii Judeţene Satu Mare

Carol-Karacsonyi

„Conservarea biodiversităţii şi ocrotirea naturii”, „O istorie a cercetării florei pământului” sau „Flora şi fauna Ecedei” sunt doar câteva dintre lucrările semnate de biologul şi muzeograful dr. Carol Karacsonyi care azi, 11 iulie, au ajuns în patrimoniul Bibliotecii Judeţene Satu Mare. Omul de ştiinţă a donat lucrările semnate de el pentru ca acestea să poată fi studiate de toţi cei interesaţi de biodiversitatea judeţului nostru dar şi de bogăţiile naturii de pe întregul mapamond.
La eveniment au participat: dr. Carol Karacsonyi, prof. univ. dr. Gavril Ardelean, dr. cerc. șt.I Gavril Negreanu, conf. univ. dr. Monica Marian, biolog Iosif Beres, dr. Alexandru Wilhelm, biologul Ioan Marian, biologul Lorand Fazekas dar şi pasionații de biologie și mai multe personalități de seamă din municipiul și județul Satu Mare, prieteni ai bibliotecii, reprezentanți ai instituției organizatoare.
Dr. Carol Karacsonyi este autorul a 18 lucrări ştiinţifice de o valoare inestimabilă, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai florei şi faunei judeţului Satu Mare. De-a lungul carierei sale ştiinţifice, Carol Karacsonyi a cutreierat o serie de locuri exotice precum: Insula Bali, Noua Zeelandă, Insula Gran Canaria, Costa Rica, Jamaica, Sri Lanka, etc., contribuind astfel la dezvăluirea misterelor lumii vii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.