Accident cu persoană încarcerată pe strada Botizului

descarcerare
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă (11 iulie) pe strada Botizului, la intrarea în municipiul Satu Mare. Victima, un bărbat de 54 de ani a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul Inspectoratuluiu pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, Roxana Cristea ne-a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 05.35. Victima, un timişorean de 54 de ani a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului victima a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale maşinii. În urma impactului bărbatul a suferit mai multe leziuni.

După ce a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii victima a fost predată echipajului de la Ambulanţă, fiind transportată la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, bărbatul a suferit o fractură de gambă la nivelul piciorului stâng şi leziuni la nivelul umerelor, însă la această oră medicii mai investighează starea de sănătate a victimei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.