Sătmăreanca Natalia Oneţ este Miss Tourism România 2013 (galerie foto)

nb3
miss-turismNatalia4no1no2natalia onet 5

Sătmăreanca Natalia Ioana Oneţ a fost desemnată miercuri, 3 aprilie, Miss Tourism România 2013 şi va reprezenta ţara noastră la competiţia internaţională, ce se va desfăşura în Guineea Ecuatorială în intervalul 22 mai-6 iunie.

Natalia are 23 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Biologie, specializarea Ecologie şi Protecţia mediului, din cadrul Universităţii Bucureşti. Miss Tourism România are o înălţime de 1,76 metri, dimensiuni 89-60-90 şi este din Satu Mare, dar locuieşte în capitală de mai mulţi ani. Despre frumoasa sătmăreancă mai trebuie ştiut că, cunoaşte patru limbi străine şi anume: engleză, franceză, spaniolă şi italiană.

Natalia nu este la primul succes în ceea ce priveşte industria frumuseţii deoarece, la vârsta de 15 ani, a câştigat titlul de Miss Boboc la Colegiul Naţional “Doamna Stanca” din Satu Mare, apoi a ocupat locul III al podiumului la Miss Universe România, în 2009 şi locul I la Miss Hostess România, în 2011. Totodată, sătmăreanca noastră a fost imaginea designerilor Clara Rotescu şi Oana Săvescu, dar a colaborat şi cu Cătălin Botezatu, Răzvan Ciobanu, Doina Levintza şi Amato.

Frumoasa sătmăreancă a apărut într-un videoclip al trupei 3rei Sud Est, şi recent în videoclipul celor de la Residence Deejays & Frissco, dar a colaborat şi cu rapper-ul Flo Rida (din SUA).

Un Comentariu la "Sătmăreanca Natalia Oneţ este Miss Tourism România 2013 (galerie foto)"

  1. Pingback: Sătmăreanca Natalia Ioana Oneţ va reprezenta România la Miss World Next Top Model 2014 | Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.