Zeci de cranii de cal găsite la Drăguşeni

skull_1399130c

Pe raza localităţii Drăguşeni, comuna Turulung, situată în apropierea frontierei cu Ungaria şi Ucraina, au fost găsite aruncate un număr de 68 de cranii de cal. La faţa locului s-au deplasat specialişti din cadrul DSV Satu Mare şi un echipaj de poliţie.

În urma verificărilor s-a stabilit că în localitatea Drăguşeni, la aproximativ 100 de metri de drumul agricol către satul Adrian se aflau dispersate, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, un număr de 68 de cranii dezosate de cal, care prezentau urme de asomare specifică sacrificării în abator. Craniile au fost adunate în vederea ecarisării acestora prin responsabilitatea Primăriei Turulung, prelevându-se totodată probe pentru contraexpertiza de specialitate.

Având în vedere gravitatea situaţiei, prefectul Eugeniu Avram a dispus instituţiilor abilitate să întreprindă măsuri urgente de identificare a sursei de provenienţă a craniilor de cal descoperite la Drăguşeni şi să aplice măsurile legale împotriva celor vinovaţi.

5 Comentarii la "Zeci de cranii de cal găsite la Drăguşeni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.