A fost arestată și o a doua persoană în cazul crimei de la castelul din Medieșu Aurit

Magistrații Tribunalului Satu Mare au emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Balog Levente, un tânăr de 20 de ani din Medieșu Aurit. Acesta este cercetat, alături de Ioan Gaitaș din Giurgiu, pentru săvârșirea omorului de la castelul Lonyai din Medieșu Aurit.

Cei doi bărbați se fac răspunzători de uciderea Mariei Magdalena Dano, de 46 de ani din Medieșu Aurit. Crima a fost înfăptuită în noaptea de sâmbătă, 1 spre duminică, 2 septembrie însă, cadavrul femeii a fost descoperită doar duminică, la orele amiezii, într-una din pivnițele castelului.

Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Roxana Cristea ”într-adevăr a fost arestată și o a doua persoană în cazul crimei de la Medieșu Aurit. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani despre care inițial se știa că doar a asigurat paza zonei, fără să participe la omor. În urma cercetărilor efectuate probabil că procurorii au găsit dovezi incriminatorii la adresa acestuia”.

Cu toate că inițial doar Ioan Gaitaș a fost reținut de polițiști, în urma extinderii cercetărilor oamenii legii au stabilit că și Balog Levente este implicat în uciderea femeii. Se pare că în seara de 1 septembrie, cei doi bărbați împreună cu femeia au consumat băuturi alcoolice după care au plecat la castel. Se pare că, la început femeia ar fi acceptat să întrețină raporturi sexuale cu Gaitaș, după care, probabil s-a opus și acesta ar fi fost mobilul crimei.

Din cercetările efectuate la vremea respectivă a reieșit faptul că femeia a fost mai întâi violată, după care a fost ucisă, fiind lovită cu un bolovan în cap. Cercetările continuă.

2 Comentarii la "A fost arestată și o a doua persoană în cazul crimei de la castelul din Medieșu Aurit"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.