Amalia Tătăran a câştigat finala Cupei României la spadă feminin


Amalia Tătăran (Clubul Sportiv Satu Mare), s-a impus în faţa vicecampioanei olimpice de la Beijing (2008), Ana Maria Brânză în finala Cupei României la spadă feminin,. Astfel, sătmăreanca noastră a cucerit „Marele trofeu” la probele individuale în cadrul acestei competiţii.

La concursul de astăzi, 6 octombrie, organizat în Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare, au participat nume grele ale spadei feminine din întreaga ţară. Vorbim, spre exemplu, de vicecampioana olimpică de la Beijing, Ana Maria Brânză respectiv de multiplele campioane mondiale şi europene Simona Gherman şi Anca Măroiu. Clubul Sportiv (CS) Satu Mare a fost reprezentat de: Amalia Tătăran, Bianca Oros, Oana Drăguşin, Sandra Pop, Csilla Nagy, Tamara Nagy, Teodora Coste şi Teodora Drăguşin.

În interviul acordat după duelul din finala Cupei României, Amalia Tătăran a declarat cu ochi-n lacrimi (de bucurie) că “sunt extrem de bucuroasă. Nu-mi găsesc cuvintele. Acesta a fost visul meu ca să ajung atât de sus. Dacă mă întreba cineva azi dimineaţă că, ce îmi doresc de la acest concurs, îi spuneam că m-aş bucura să ajung în primii opt. Şi asta având în vedere valoarea spadasinelor care s-au înscris în competiţie. Nici în cele mai îndrăzneţe vise ale mele nu m-aş fi gândit să ajung în finală şi, cu atât mai puţin, ca acolo … să o înving pe Ana Maria Brânză”.

Vicecampioana olimpică, Ana Maria Brânză, a felicitat-o pe Amalia, îndemnând-o “să muncească mult pentru că este pe drumul cel bun. O îndemn să lupte, deoarece este o sportivă extraordinară”.

Mai trebuie spus că în semifinale, Ana Maria Brânză a suferit şi un mic accident. “M-am împiedicat şi m-am lovit cu capul de podea. Acest accident m-a împiedicat să mă concentrez aşa cum trebuie în finală”, a declarat Brânză.

Competiţia continuă duminică, 7 octombrie, când sportivele se vor lupta pe echipe pentru câştigarea trofeului pus la bătaie în cadrul Cupei României la spadă feminin.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.