Adrian Marc s-a înscris în PNL

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, Adrian Marc, a trecut la liberali. Anunţul a fost făcut astăzi, 30 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PNL.

La întâlnirea cu ziariştii au fost prezenţi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Satu Mare, managerul SJU, Adrian Marc şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef.

În luarea de cuvânt, Adrian Marc a declarat că „în urma discuţiilor pe care le-am avut cu domnii şi doamnele din PNL Satu Mare am luat decizia de a ieşi din UDMR şi de a mă înscrie în PNL. Este o decizie majoră pe care am luat-o în nume propriu şi nu am fost constrâns de nimeni. Mă bucur că aici am găsit o echipă dinamică alcătuită din oameni care ştiu ce vor şi cu care se poate colabora. Sper să nu dezamăgesc prin activitatea mea profesională”.

Ministrul Silaghi a salutat decizia magerului SJU Satu Mare de a se alătura echipei liberale spunând că „Adrian Marc, prin profesionalismul de care a dat dovadă până în prezent va contribui la întărirea rândurilor partidului nostru”.

În scurta caracterizare a parcursului profesional al lui Marc, Adrian Ştef a declarat că „domnul manager al Spitalului Judeţean şi-a dovedit profesionalismul atât ca director la Protecţia Copilului cât şi în funcţia de manager al SJU Satu Mare. Realizările din ultima vreme de la Spitalul Judeţean sunt evidente, vorbesc de la sine, iar dezvoltarea acestui aşezământ de sănătate va continua pentru ca sătmărenii suferinzi să beneficieze de cele mai bune condiţii şi de cele mai performante servicii medicale”.

12 Comentarii la "Adrian Marc s-a înscris în PNL"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.