Cel puţin aceasta este decizia degustătorilor care au alcătuit juriul celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional de Pălincă din Satu Mare. În competiţia din acest an au fost înscrise 134 de probe de pălincă, rachiu, tescovină şi alte distilate.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 11-17 iunie sub egida Consiliului Judeţean şi a Camerei Agricole Judeţene (CAJ). Potrivit preşedintelui juriului, prof. univ. Dr. Nicolai Pomohaci din Bucureşti, la concurs au fost înscrise şi jurizate 134 de probe constând în pălincă de prune (79 de sortimente) şi diverse rachiuri precum cele de: mere (13), pere (16), cireşe (4), caise (5), piersici (1), gutui (2), amestec de fructe (6), rachiu de vin (2), tescovină (3) şi alte distilate (3 sortimente).
În urma deliberării juriul a decernat 18 medalii de aur, 44 de argint şi alte 44 medalii de bronz. „Marele Aur” i-a revenit lui Sorin Man din Vama. Festivitatea de premiere a avut loc astăzi, 16 iunie, de la ora 17.00, pe scena amplasată în Grădina Romei. Sătmărenii curioşi de această sărbătoare a pălincii au avut parte şi de momente artistice susţine de cunoscuţi interpreţi de muzică populară. Pe scenă au urcat şi câteva ansambluri folclorice precum „Doina Codrului”, „Cununiţa”, „Csodaszarvas” dar şi dănţăuşii din Soconzel respectiv interpreţii de muzică populară Petrică Mureşan, Lucia Sabău şi Nicolae Sabău.
Pe lângă preşedintele Nicolai Pomohaci, din juriu au mai făcut parte: prof. univ. Dr. Aurel Bunea (Universitatea Oradea), directorul executiv al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), dr. ing. Ioan Cioltean, trei consilieri superiori din cadrul DAJ Maramureş şi Satu Mare şi anume inginerii Ioan Chiorean, Bencze Zoltan şi Grigore Pop respectiv degustătorul autorizat din Ungaria, Bagin Sandor.
Premiile au fost înmânate de preşedintele ales al Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, deputatul UDMR Erdei Istvan, directorul de cabinet al prefectului, Sorin Martin Vereş şi directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop.
Iată şi numele celor mai buni pălicari, care au fost distinşi cu medalia de aur la competiţia din acest an: Sorin Man (Vama), Dohi Szabolcs (Oraşu Nou), Mihai Bota (Călineşti Oaş), Ioan Andor (Săuca), Szakacs Bela (Pir), Vasile Ileascău (Tarna Mare), Tămaş Moiş (Moişeni), Cornel Mureşan (Vama), Nicolae Toma (Batarci), Simona Ana Toma (Batarci), Grigore Dregan (Cămârzana), Iuliu Huszti (Viile Satu Mare), Traian Simon (Chegea), Grigore Mone (Batarci), Ioan Ivascău (Tarna Mare), Andrei Zvaleni (Negreşti Oaş), Vasile Rus (Turţ) şi Grigore Mariţa (Turţ).
Un Comentariu la "Cea mai bună pălincă de prune se fierbe la Vama (galerie foto)"