Cetatea din Medieş – peste şapte veacuri de istorie

Oamenii locului îi spun cetate, cu toate că nu are nimic din elementele arhitecturale ale unei cetăţi. Poate doar şanţurile săpate împrejurul construcţiei care, se spune că ar fi fost umplute cu apă pentru a opri năvala atacatorilor ar putea veni ca argument în favoarea acestei denumiri. Alţii îi spun castel, poate mai aproape de realitate cu toate că zidurile, unele prăpădite iar altele ruinate de-a binelea nu amintesc nimic din luxul de altădată.

Construit în stil renascentist de către meşterii italieni în prima jumătate a veacului al XVII-lea, cetatea domină şi astăzi prin măreţie centrul comunei Medieşu Aurit.

Vremurile, dar mai cu seamă nesăbuinţa oamenilor la care se adaugă şi forţa ghiulelor ce au pus nu odată la grea încercare zidurile bine drămuite de meşterii medievali, apoi prăpădul adus de incendiile repetate au ruinat vechea splendoare renascentistă.

Ce ar putea să ne povestească zidurile tăcute, învăluite în veacuri de existenţă, înmărmurite de anii ce au trecut ca un vârtej peste bolovanii drămuiţi de meşterii altor vremuri? Câte poveşti şi legende ar putea reînvia povestite de zidurile uitate în paragină de nesăbuinţa oamenilor? Multe … multe de tot!

Cetate îi vom spune şi noi în rândurile care urmează pentru a simplifica întrucâtva relaţia cu cititorul. Istoricii spun că au găsit documente scrise despre existenţa cetăţii încă de la sfârşitul veacului al XIII-lea (1271). La acea vreme era în proprietatea lui András, fiul lui Jakó, din neamul Kaplony. Şi cum viaţa îşi urmează cursul uneori prin meandre greu de dibuit, aceştia îşi vor pierde proprietăţile, iar cetatea va ajunge în stăpânirea voievodului Transilvaniei.

În 1493 cetatea e cucerită de familia Báthory pentru a intra apoi, prin moştenire, în posesia lui Sigismund Lónyai după cum mărturiseşte inscripţia de pe frontonul de la intrare: „ANNO DOMINI MDCXXX MAGNIFICUS SIGISMUNDUS DE LONIA COMES COMITATUS CRASNENSISA FVNDAMENTIS EXTRVXIT”. Inscripţia săpată în piatră ne indică nu numai constructorul acestei cetăţi, Sigismund de Lonya, ci şi anul în care „a fost ridicat din temelii”, 1630.

Cetatea din Medieş – o istorie zbuciumată

Construcţia a fost ridicată pe locul vechii fortificaţii dându-i-se atât rol de apărare cât şi de locuinţă luxoasă pe care o impunea statutul de familie nobiliară. După moartea lui Sigismund, cetatea revine ficei sale Anna care se căsătoreşte cu Kemény János, ales în 1660 guvernator al Transilvaniei. Acesta duce însă o politică pro-habsburgică ceea ce îl pune în conflict cu Imperiul Otoman care, văzând nesupunerea lui Kemény îl numeşte în scaunul de guvernator pe Apafy Mihály I. Conflictul dintre cei doi se termină cu moartea lui Kemény János în 1662. Nici Anna nu-i supravieţuieşte cu mult. Vâzându-şi pământurile prădate în mod repetat de către mercenarii germani din Cetatea Sătmarului, Anna cheamă la sfat nobilii locului şi pune la cale un atac asupra acestora în pădurea de lângă Botiz. Cu toate că „expediţia” are succes, guvernatorul îi pedepseşte pe Lónyai Anna şi pe nobilii care au pus la cale atacul condamnându-i la moarte şi la confiscarea bunurilor.

Nici cetatea nu a avut o soartă mult mai bună. În 1707 este incendiată în timpul revoltei lui Rákóczi Ferenc II după care ajunge în stăpânirea mai multor familii. Una dintre acestea este familia Wesselényi. Cetatea ajunge în proprietatea lui Wesselényi Ferenc în 1732 care, reconstruieşte clădirea din ruine. Ajunge apoi în stăpânirea grofilor Betlen Zsuzsanna şi Teleki Sámuel. În 1940 este cumpărată de regele Carol al II-lea care o restaurează şi o transformă în spital militar. Însă, la sfârşitul războiului cetatea este incendiată. De atunci, nimeni nu s-a încumetat să o renoveze, clădirea fiind lăsată în paragină, cu zidurile distruse şi fără acoperiş.

Poveşti de demult …

Să punem la o parte însă, pentru câteva clipe documentele îngălbenite de vreme şi să ascultăm poveştile bătrânilor, nedocumentate de nicio scriere rămasă peste vreme dar transmise din generaţie în generaţie făcute parcă pentru a încânta serile de iarnă ale copilăriei.

Deşi uitate în parte, bătrânii continuă să depene poveştile despre pivniţele din care se deschid tuneluri labirintice care fac legătura dintre cetăţile din Medieş şi cel din Ardud. Mai mult decât atât, unul dintre tuneluri îşi croieşte drum până la Castelul Károlyi din Carei. Nimic din toate acestea nu a fost documentat arheologic iar istoricii sunt sceptici în această privinţă. Apoi, legendele despre Rákóczi Ferenc II conducătorul curuţilor care, pentru ca duşmanii să-i piardă urma şi-ar fi potcovit invers calul. Poveştile susţin că acesta s-ar fi ascuns de urmăritori în Cetatea din Medieş.

Poveştile continuă apoi cu una din încăperile cetăţii care ar fi fost poleită cu aur, de unde şi denumirea localiţăţii „Aurit”. Pe când denumirea de „Medieş” se presupune că ar veni de la cuvântul maghiar „megyes”, care se traduce prin „cu vişine”. Bătrânii povestesc că în vremurile de demult cetatea ar fi fost înconjurată de o pădure de vişine. Pe de altă parte, vechile scrieri vorbesc despre un pârâu, Megyes, care ar fi trecut prin apropierea cetăţii.

Şi cum veacurile nu au făcut decât să se piardă semnificaţia uneia sau alteia dintre poveşti, cercetătorul de astăzi se consideră îndreptăţit să dea la o parte vălul de pe legendele ce dăinuie de secole peste ruinele lăsate în paragină. Aşa vom face şi noi urmând firul poveştilor şi legendelor însă … cu o altă ocazie.

Un Comentariu la "Cetatea din Medieş – peste şapte veacuri de istorie"

  1. Pingback: Camera Paradisului. A fost o podoaba a renascentismului și se afla in judetul Satu Mare ! (Fotogalerie) » Stiri din Satu Mare – Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.