Preconizatele disponibilizări în Poliţie şi Jandarmerie riscă să se facă abuziv şi clientelar

Apariţia, pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a proiectului de lege vizând o nouă tranşă de disponibilizaţi inclusiv din rândurile poliţiştilor, ale jandarmilor, ale poliţiştilor de frontieră şi pompierilor a inflamat iar spiritele în rândurile angajaţilor sătmăreni din aceste structuri. mai ales în privinţa criteriilor subiectiviste pe baza cărora s-ar face selecţia viitorilor înlăturaţi din sistem, dar şi a deficitului sever de personal existent deja.

În motivarea proiectului de lege se afirmă că, pentru respectarea ţintei de deficit bugetar şi încadrarea cheltuielilor de personal în limita alocată pentru anul 2011, se impune, în mod excepţional, ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să implementeze unele măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de politişti, cadre militare, soldaţi şi gradaţi voluntari, funcţionari publici şi personal contractual. Demersul presupune ca, în acelaşi timp, să fie adoptate şi unele măsuri de protecţie socială a persoanelor care vor face obiectul aplicării măsurilor de reorganizare instituţională.

Criterii interpretabile “la discreţie”

Pentru realizarea măsurii, personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, al cărui raport de serviciu sau de muncă urmează a înceta, va fi stabilit pe baza unei analize a situaţiei profesionale individuale, care va ţine seama de următoarele criterii: implicarea în fapte cu caracter penal; analiza antecedentelor disciplinare; comportamentul necorespunzător cerinţelor de etică şi deontologie profesională; pregătirea necesară ocupării postului; experienţa profesională; evaluarea activităţii profesionale individuale.

“Persoanele vizate de aplicarea măsurilor de reorganizare vor beneficia de măsuri active de protecţie care au ca scop combaterea şomajului şi sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea angajării”, s-a grăbit să scrie MAI în expunerea de motive pentru adoptarea proiectului de lege.

Până în 7 ianuarie 2011 sunt aşteptate amendamente la acest proiect, lansat în dezbatere publică în 24 decembrie. Nicăieri nu se pomeneşte, însă, despre larga marjă de subiectivism de care se poate uza în interretarea unora dintre aşa-zisele criterii care vor stabili cine pleacă şi cine rămâne în “sistem”. Un exemplu ar fi cel al ” comportamentului necorespunzător cerinţelor de etică şi deontologie profesională” – dacă s-ar aplica, inclusiv actuali şefi şi şefuleţi din birourile Poliţiei şi Jandarmeriei ar trebui să zboare razant cu zăpada proaspătă spre şomaj sau alte locuri de muncă. Problema este că aplicarea acestor criterii o vor face tocmai unii dintre aceştia.

Teama justificată de “pile” şi nepotisme

Liderul sindical al Biroului Teritorial Satu Mare al SNPPC, comisarul Marius Gânţă (foto), a declarat pentru Sătmăreanul că “acele criterii în funcţie de care se preconizează să se facă disponibilizări sunt de toată jena ! Este clar că se lasă loc unei mari marje de interpretări subiective. Oricum, această problemă trebuie gândită foarte bine pentru că, de exemplu, nu ar fi corect să scape de eventualele disponibilizări persoane care au vechime în Poliţie dar n-au făcut nimic în toţi anii decât să stea prin birouri, iar în schimb să trebuiască să plece din sistem poliţişti care au vechime mai mică, dar realmente au activat şi iau făcut treaba. Din păcate, la nivel administrativ “pilele” şi nepotismul funcţionează foarte bine, existând riscul de a fi disponibilizaţi tot din rândurile celor care muncesc efectiv ca poliţişti. Deocamdată sper ca sindicatele să aducă amendamente serioase la această lege şi chiar să ia o poziţie fermă, la nevoie, pentru apărarea poliţiştilor adevăraţi.”

Comisarul şef Constantin Ioan Taloş, şeful IPJ Satu Mare, a declarat pentru Sătmăreanul că nu a analizat încă în detaliu proiectul de lege al MAI şi efectele acestuia asupra poliţiştilor sătmăreni, dar opinează că “la nivelul inspectoratului oricum există un semnificativ deficit de personal, ne descurcăm foarte greu pentru a reuşi păstrarea unor standarde corespunzătoare ale activităţii, astfel că sunt convins că un număr foarte mic de persoane din aparat va fi disponibilizat, în cazul că realmente de va întâmpla asta, probabil oameni care sunt foarte aproape de pensionare sau cei care poate au oferte mai bune din altă parte.”
În schimb, poziţia oficială de moment a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare este mult mai prudentă. Locotenentul Camelia Lucuţ, purtătorul de cuvânt al instituţiei, ne-a declarat azi că “ştim doar din presă de existenţa acestui proiect de lege, până în acest moment nu s-a primit nici o dispoziţie oficială de la Inspectoratul General al Jadarmeriei Române, deci nu putem preciza dacă se vor face şi la noi disponibilizări sau nu, mai ales că există şi în instituţia noastră un semnifcativ deficit de personal.” Locotenentul Camelia Lucuţ a negat şi că ar exista deja un fel de “listă neagră” referitoare la disponibilizarea unor jandarmi sătmăreni neagreaţi de actuala conducere a IJJ Satu Mare, infirmând zvonurile şi bârfele intr-instituţionale existente pe această temă.

De asemenea, Oana Totorean – purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare – a declarat că “nu există încă nici o dispoziţie oficială de la Inspectoratul General sau de la minister pentru luarea în discuţie a prevederilor din proiectul de lege, mai ales că încă este în dezbatere publică. Prin urmare, încă nu s-a discutat nimic nici despre criterii, nici despre persoane.”

Dorin Prunilă

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.