Dezbatere publică despre protejarea faunei

Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare organizează consultarea publică privind desemnarea de noi situri Natura 2000, care va avea loc în data de 15.12.2010 în municipiul Satu Mare, în sala de conferinţă a Complexului de Educaţie Ecologică ”Casa Verde” din Grădina Romei, începând cu orele 11.00.

În Uniunea Europeană există legislaţie care stabileşte ce specii de floră şi faună, şi respectiv de păsări trebuie protejate prin Natura 2000. Locurile în care se regăsesc ele pot fi propuse drept “situri Natura 2000”, iar Comisia Europeană decide dacă ele sunt acceptate. Fiecare stat membru are obligaţia de a include în reţeaua europeană un anumit procent din spaţiul său natural pentru a-i asigura conservarea.

Implicarea activă a publicului este una dintre cheile succesului în implementarea reţelei Natura 2000, comunicarea fiind un instrument principal pentru implementarea scopurilor legate de protecţia naturii în general şi cele legate de Natura 2000 în special.

În judeţul Satu Mare există următoarele propuneri de noi situri Natura 2000: ”Bârsău – Şomcuta” şi ”Pricop – Huta Certeze” ( ambele propuneri sunt situate în judeţul Satu Mare şi Maramureş). În cadrul consultării publice vor fi prezentate şi propunerile de extindere şi de modificare a limitelor siturilor Natura 2000 existente ( declarate prin H.G. nr. 1284/2007 şi prin Ord. Nr. 1964/2007 ) în judeţul Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.