Cam cât consumă deputaţii sătmăreni din banii contribuabililor ?

Oare câţi locuitori cu drept de vot din judeţul Satu Mare ar putea înşira numele celor cinci deputaţi cu care ne-am pricosit după alegerile parlamentare din noiembrie 2008, în varianta că s-ar face un sondaj de opinie onest ? Credem că foarte puţini. Pentru că despre ai noştri deputaţi se ştie doar că există, în rest îi vedem destul de rar prin circumscripţiile electorale pe care, teoretic, le reprezintă în Parlament. Nici în presa locală nu există prea multe informaţii despre ei, dumnealor apărând în ziare sau la televizor cam la fel de rar ca ştirile despre fauna patagoneză. În schimb, ceea ce se poate afirma cu maximă certitudine este faptul că deputaţii ne costă o grămadă de bani de la bugetul statului, buget la care contribuie fiecare dintre noi. Nimic de zis, costurile astea sunt perfect reglementate de lege, deci pe partea asta nu tare putem comenta. Dar cât ne costă, în realitate, deputaţii sătmăreni ?

Greu se mai divulgă circuitul parlamentar al banilor !

Până de curând, Camera Deputaţilor sfida fără jenă dreptul oricărui cetăţean român de a avea acces la informaţii de interes public referitoare la banii cheltuiţi de la buget pentru fiecare deputat în parte. Abia după ce Institutul de Politici Publice a câştigat un proces în instanţă având ca obiect fix această temă a banilor, Camera Deputaţilor a catadicsit să scoată la iveală o parte din aceste informaţii.
Actualmente, informații detaliate despre cheltuielile fiecărui deputat (e adevărat că deocamdată doar cele referitoare la intervalul iunie – septembrie 2010 ) sunt disponibile pentru public pe site -ul www.alesiivoteaza.ro numai datorită eforturilor IPP de a le obține în baza legii nr. 544/2001. Accesând link-urile disponibile la http://www.alesiivoteaza.ro/blog/?p=260, veţi găsiți date – din surse oficiale ! – despre diurna de deplasare în Bucureşti, diurna de deplasare în ţară şi în străinătate, sumele decontate pentru cazarea în ţară şi sumele decontate pentru transportul în ţară şi străinătate de fiecare deputat.
Publicarea acestor informații detaliate de către Institut vine după decizia Camerei Deputaţilor, de la începutul acestui an, de a prezenta numai informaţii globale/centralizate (adică doar „en gros”) despre cheltuielile parlamentarilor, per tip de cheltuială şi nu defalcate pentru fiecare deputat în parte, ca să vadă fiecare votant cât „înghite” de la buget fiinţa extraordinară pe care a ales-o.
De fapt, la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor nu s-a formulat nici până la acest moment un răspuns oficial apelului IPP lansat încă din luna iulie 2010 şi adresat preşedintei Camerei Deputaţilor – e Roberta Anastase, aia cu dificultăţi la aritmetică -, precum şi membrilor Biroului Permanent şi tuturor liderilor de grup din Camera Deputaţilor. În acest apel la transparenţă IPP cerea să se explice public motivele ce au determinat încălcarea unui drept elementar consfinţit de către Constituţia României (art. 31) – dreptul cetăţeanului de a avea acces la orice informaţie de interes public, prin îngrădirea accesului la informaţiile despre cheltuielile deputaţilor.

Diurnă de 139,88 lei/zi de muncă şi cazare de patru stele

Pentru a nu le tot repeta atunci când va veni vorba de costul financiar al fiecărui deputat sătmărean în parte, fie-ne îngăduit să trecem în revistă principalele cheltuieli pe care le îndură bugetul scofâlcit de austeritate al statului cu fiecare ales al neamului. Mai întâi, e leafa lunară care în cartea tehnică absconsă a Parlamentului se ascunde sub termenul de „indemnizaţie”. Asta-i una la mână. Apoi urmează diurna pentru fiecare zi de muncă plină de sudoare intelectuală, diurnă care se cifrează la suma de 139,88 lei pentru fiece bucată de deputat. După aia urmează alte multe şi felurite cheltuieli (că doar activitatea deputaţilor este extrem de complexă, plină de griji şi responsabilităţi universale) precum: diurna pentru deplasare la lucrările Parlamentului, diurna pentru deplasare în circumscripţia electorală, cheltuieli cu transportul – care nu sunt tot una cu cele pentru deplasare ! -, cheltuieli cu telefonia mobilă, cheltuieli cu cazarea.
Dacă tot am atins subiectul „cazare”, socotim nimerit ca fiecare sătmărean să ştie care sunt tarifele şi unităţile hoteliere în care sunt cazaţi deputaţii atunci când sunt în Bucureşti:
– Hotel „Bucureşti” – 230 lei/zi camera dublă
– Hotel „Monte Nelly” – 215 lei/zi camera dublă
– Hotel „Royal” – 220 lei/zi camera dublă
– Hotel „Marriot” – 230 lei/zi camera dublă
– Hotel „Rin” – 200 lei/zi camera dublă
Tarifele de mai sus nu includ TVA-ul şi nici taxa hotelieră (3%). Dintre aleşii sătmăreni, doar deputatul UDMR Erdei Doloczki Istvan nu stă la hotel ci în „alte spaţii” (adică-n chirie). Pentru aceste „alte spaţii”. suma acordată din banii contribuabililor este de 98 lei/zi.

Mai există şi birourile parlamentare de acasă

Evident că fiecare parlamentar este dotat din fabricaţie cu cel puţin un birou parlamentar, utilaj care presupune o samă de alte cheltuieli pentru buna funcţionare a comunicării cu votanţii şi simpatizanţii partidului din care face parte alesul.
Baza legală a acestor tipuri de cheltuieli este Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi H.B.P. ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2006, în articolul 38 al legii amintite scriind clar că: „în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o îndemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.”
Tipurile de cheltuieli ce pot fi decontate sunt, pe de o parte, cheltuielile cu salarii nete achitate angajaţilor şi colaboratorilor pe bază de stat de plată şi sumele virate ca impozit pe salarii, CAS-uri etc. Şi mai există rubrica despre „cheltuieli pentru bunuri şi servicii” în care intră următoarele: chiria pentru sediul birourilor parlamentare; energia electrică; gazele naturale; energia termică şi apa caldă; cheltuieli de salubritate; apa curentă şi canalizare; alţi furnizori (ex: pază sediu); benzina, motorina, lubrifianţi pentru transport auto în circumscripţie; furnituri şi materiale de birou; consumabile pentru computere; consumabile pentru aparatura de multiplicare; cheltuieli protocol pentru primirea invitaţilor străini şi români; materiale şi ustensile pentru curăţenie; diurna, cazarea şi transportul angajaţilor şi colaboratorilor birourilor pentru deplasarea în circumscripţie şi la Parlament; reparaţia bunurilor din dotarea birourilor; publicaţii şi abonamente la presa locală şi naţională; cărţi; cost abonament suplimentar telefon mobil, solicitat peste cel standard; cost convorbiri telefon mobil care depăşesc abonamentul (numai pentru numărul alocat de la Cameră şi numai convorbirile naţionale); abonament şi cost trafic pentru card date şi acces pe internet: laptop şi telefon mobil; anunţuri în mass-media; obiecte de inventar; reparaţii curente şi igienizări efectuate la sediul birourilor parlamentare; convorbiri pe linia de telefon fix – o singură linie/birou şi numai convorbiri naţionale; abonament şi trafic internet la sediul biroului parlamentar; elaborare şi actualizare pagină web; abonament TV cablu sau satelit; expedieri poştale; cost servicii medicale la angajarea personalului în cadrul birourilor; alte prestaţii prevăzute în Normele nr. 1/2006 al art. 14.

Cum stau deputaţii noştri cu cheltuielile ?

Deputaţii sătmăreni sunt cinci. În ordinea alfabetică a numelor de pe tricou: Buda Viorel (PNL), Ciocan Gheorghe (PSD), Erdei D. Istvan (UDMR), Holdiş Ioan (PDL) şi Varga Attila (UDMR). Pentru a nu mai înşira fiecare tip de cheltuială menţionată mai sus pentru fiecare dintre aceşti cinci aleşi sătmăreni, ceea ce ar lungi oarecum inutil articolul de faţă, ne limităm la menţionarea totalului cheltuielilor oficiale, din luna iunie până în septembrie (inclusiv), aşa cum au rezultat acestea după consultarea răbdătoare a site-urilor Institutului de Politici Publice şi al Camerei Deputaţilor. Prin urmare:
– deputatul PNL Buda Viorel a cheltuit de la buget 84.147,72 lei
– deputatul PSD Ciocan Gheorghe a cheltuit de la buget 80.477,96 lei
– deputatul UDMR Erdei D. Istvan a cheltuit de la buget 76.017,80 lei
– deputatul PDL Holdiş Ioan a cheltuit de la buget 73.770,04 lei
– deputatul UDMR Varga Attila a cheltuit de la buget 78.841,64 lei.
În total, cei cinci deputaţi ne-au costat, în perioada iunie-septembrie 2010, 393.255 lei – adică aproape patru miliarde de lei vechi.
Diferenţa de cost bugetar pe care precis aţi remarcat-o apare şi datorită numărului diferit de zile lucrate de fiecare dintre cei cinci în această perioadă. Situaţia cu numărul oficial de zile în care deputaţii sătmăreni au semnat condica la Camera Deputaţilor în cele patru luni pentru care dispunem de date oficiale arată cam aşa:
– deputatul PNL Buda Viorel: 44 de zile de prezenţă
– deputatul PSD Ciocan Gheorghe: 42 de zile de prezenţă
– deputatul UDMR Erdei D. Istvan: 35 de zile de prezenţă
– deputatul PDL Holdiş Ioan: 33 de zile de prezenţă
– deputatul UDMR Varga Attila: 28 de zile de prezenţă.

În final, concluziile le poate trage fiecare dintre dumneavoastră în parte. Noi vom continuăm să susţinem necesitatea transparenţei cheltuielilor publice şi a activităţii celor care au fost aleşi să ne reprezinte în Parlament, instituţie care – indiferent de considerabila sa cotă de ne-popularitate – este fundamentală pentru existenţa democraţiei la care tot sperăm de 20 de ani.

12 Comentarii la "Cam cât consumă deputaţii sătmăreni din banii contribuabililor ?"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.