Pensionarii sătmăreni din cadrul Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor au oferit de Moş Nicolae daruri copiilor străzi. Chiar dacă au pensii mici, pensionarii au strâns bani pentru a le dărui copiilor dulciuri, şosete şi jucării.
Darurile au fost oferite copiilor străzii care frecventează Asociaţia Stea. Mai mari şi mai mici, cei care nu au un acoperiş deasupra capului au cântat cântece de Moş Crăciun bucuroşi că se gândeşte şi la ei cineva.
O parte din pensionarii sătmăreni merg săptămânal la Asociaţia Stea pentru a socializa cu aceşti copii. Maria Pop, una dintre pensionarele care au venit săptămânal la Asociaţia Stea a declarat că a rămas impresionată de unitatea copiilor străzii şi mai ales de atitudinea lor de recunoştinţă faţă de cei care le vin în ajutor.
Potrivit Directorului Asociaţiei Stea Satu Mare Bale Cristina aproximativ 40-45 de copiii ai străzii frecventează adăpostul, unde beneficiază de hrană, igienă corporală şi socializare. Marea majoritatea a copiilor ai străzii provin din familii dezorganizate şi au fugit de acasă datorită agresiunii din partea părinţilor, iar 80% dintre aceştia se droghează cu aurolac. În ultima perioadă s-a înregistrat o creştere a copiilor care ajung în stradă şi au vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.