A reînceput distribuirea alimentelor din fondurile de intervenţie comunitare. Persoanele care nu şi-au ridicat cantităţile de făină de grâu, de mălai, pastele făinoase şi biscuiţii se pot deplasa la complexul Rachel pentru a-şi lua aceste produse. Din 13 decembrie se va distribui şi zahăr şi lapte praf.
Deşi perioada de distribuire a produselor provenite din fonduri de intervenţie comunitare s-a încheiat la sfârşitul lunii octombrie, reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare împreună cu cei ai Consiliului Judeţean au hotărât redistribuirea alimentelor rămase, începând cu data 29 noiembrie, având în vedere că 2700 de beneficiari din cei 8100 de persoane nu şi-au ridicat produsele. Potrivit şefului de birou prestări servicii din cadrul SPAS, Adrian Bălaj au sosit şi cantităţile de zahăr şi lapte praf, pe care persoanele beneficiare le pot ridica din data de 13 decembrie, tot în această perioadă putându-se ridica şi celelalte categorii de produse.
Beneficiarii acestor produse sunt: şomerii indemnizaţi, persoanele cu handicap grav şi accentuat, pensionarii cu pensia sub 400 lei/lună cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare. Cantităţile de produse acordate sunt: făină de grâu – 14 kg/beneficiar, făină de mălai – 7 kg/beneficiar, paste făinoase – 3, 6 kg, biscuiți- 1, 3 kg, zahăr și lapte praf, câte 1 kg/beneficiar .
Produsele se distribuie la Centrul Comercial Rachel, de str. Aurel Vlaicu nr. 72, în zilele lucrătoare ale săptămânii, în intervalul orar 09 -14. Nu se vor distribui alimente în zilele de 24, 31 decembrie , 1 şi 2 ianuarie. În schimb din data de 3 şi până pe 14 ianuarie aceste tipuri de alimente pot fi ridicate de către beneficiari.
Pe perioada desfășurării procedurii în intervalul orar 09 -12, va circula din oră în oră o cursă de autobuz introdusă de S.C. Transurban S.A. (cu plata biletului de călătorie de către cetățeni), pe ruta str. Alexandru Ioan Cuza – Complex Comercial Rachel.
Un Comentariu la "Se redistribuie alimentele comunitare"