Dr. Szigeti Aracs Anna Maria este, totuşi, noua directoare a DSP

Pentru a înlătura cumva efectele negativiste ale articolelor din Sătmăreanul în care s-a făcut referire atât la faptul că au existat o serie de “anomalii” în desfăşurarea concursului de la Bucureşti pentru obţinerea postului de director executiv al DSP Satu Mare, cât şi la ciudata întârziere a îndeplinirii formalităţilor de numire în funcţii a persoanelor care au fost desemnate câştigătoare, DSP Satu Mare a binevoit să facă unele precizări şi a remis azi următorul comunicat de presă:

“Începând cu data de 15 noiembrie 2010 Ministrul Sănătăţii Cseke Attila a emis ordinul de numire în funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Satu Mare a d-nei Dr. Aracs Szigeti Anna Maria.
Totodată, acesta a emis şi ordinele de numire a d-nei Dr. Dragoş Guran Dorina în funcţia de director executiv adjunct sănătate publică şi a d-lui Ec. Meghişan Marius în funcţia de director executiv adjunct economic.Ordinele de numire în funcţiile publice de conducere s-a făcut în urma promovării concursurilor susţinute în perioada 25-27 octombrie 2010.”

Mulţumind frumos pentru precizările transmise de DSP, fie-ne îngăduit să mai adăugăm şi noi două amănunte: 1) proba de interviu din cadrul concursului a avut loc în data de 28 octombrie, nu în 27 octombrie ; 2) dr. Bujor Niţă Golea, contracandidatul doamnei Szigeti Aracs Anna Maria la şefia DSP, a trimis azi plângerea penală la DNA Bucureşti prin care acuză manevrele la nivel înalt care s-au făcut la concursul de la ANFP pentru a-l scoate ilegal şi injust din cursă. El ne-a promis că în momentul în care are confirmarea de primire de la DNA Bucureşti şi numărul de înregistrare al respectivei plângeri penale, ne permite să o publicăm integral.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.