Se oferă salarii de până la 20.000 euro/an pentru farmacişti şi asistenţi medicali


De cel puţin trei săptămâni primim pe adresa de e-mail a redacţiei fix acelaşi comunicat al AJOFM Satu Mare prin care se înştiinţează opinia publică sătmăreană că sunt disponibile 621 de locuri de muncă în străinătate: 400 de posturi de muncitori necalificaţi pentru practicarea „căpşunezei” în Spania, 20 de posturi de farmacişti şi 200 de asistenţi medicali în Malta (plus un post de şofer profesionist în Slovenia. Iniţial, când am văzut că numărul ofertelor de locuri de muncă în străinătate este acelaşi de fiecare dată, ne-am mirat că sătmărenii nu se grăbesc să muncească pe bani mai buni în alte ţări din alte zări. Dar directorul executiv al AJOFM Satu Mare, Gheorghe Tilibaşa, a precizat că „este vorba de un număr de 621 de locuri de muncă în Uniunea Europeană care sunt oferite la nivel naţional în România, nu doar pentru judeţul Satu Mare. Şi aceste locuri de muncă pot fi ocupate doar atunci când vin în ţară reprezentanţii angajatorilor străini şi organizează burse pentru aceste locuri de muncă.”

Pentru ocuparea celor 400 de locuri de muncă din Spania (la cules de căpşuni), bursa va avea loc în data de 24 noiembrie la Slatina, la sediul AJOFM Olt. În schimb, pentru locurile de muncă oferite în Malta nu este programată nici o bursă în acest an, dar doritorii se pot adresa direct la AJOFM Satu Mare pentru completarea formularelor necesare. Aceste posturi (20 de farmacişti şi 200 de asistenţi medicali) sun oferite chiar de Ministerul Sănătăţii din Malta. Salariile oferite sunt cuprinse între 15.873 şi 19840 euro/an pentru farmacişti (cel mai mare fiind pentru cei care au absolvit şi cursuri post-universitare), respectiv între 13.805 şi 19.374 euro/an pentru asistenţii medicali (cel mai mare fiind oferit pentru asistenţii medicali specialişti).

Un Comentariu la "Se oferă salarii de până la 20.000 euro/an pentru farmacişti şi asistenţi medicali"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.