Săptămâna familiei, săptămâna fără TV

Premieră naţională: în perioada 22-28 noiembrie 2010 va fi declarată „Săptămâna familiei, săptămâna fără tv”. Organizatorii evenimentului sunt reprezentanţii sătmăreni ai site-ului dedicat copiilor zibo.ro, care atrag atenţia părinţilor şi profesorilor privind pericolul Tv şi cel al internetului asupra copiilor. Astfel în această perioadă micuţii nu se vor uita la televizor şi nici nu vor sta ore în şir în faţa calculatorului, alternativa fiind mult mai atrăgătoare: activităţi în aer liber cu familia, vizite la muzee şi grădini zoologice şi botanice, desene pe asfalt etc.

Aurel Răcăuţeanu, managerul site-ului pentru copii zibo.ro a declarat că pentru această acţiune la nivel naţional s-au încheiat parteneriate cu Ministerul Educaţiei, dar şi cu peste 75% din Inspectoratele şcolare judeţene din ţară, toate bibliotecile din ţară. De asemenea pe 25 noiembrie, 14 primari din tot atâtea oraşe din ţară vor citi poveşti copiilor în incinta bibiliotecilor şi tot în această zi copiii vor avea intrarea gratuită la muzee, grădini botanice şi zoologice.

Carmen Frăţilă, reprezentant al site-ului zibo.ro a declarat că până în prezent s-au încheiat peste 1500 de parteneriate cu şcoli şi grădiniţe din toată ţara, cele mai interesante acţiuni fiind răsplătite cu diplome de excelenţă şi premii.

Obiectivele acţiunii sunt conştientizarea părinţilor privind pericolul Tv şi al internet-ului în educaţia şi formarea copiilor, dar şi educarea părinţilor în ceea ce priveşte controlul parental setarea browserelor pentru a se evita accesarea unor siteuri cu conţinut neadecvat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.