Uşurel-cătinel se gată groapa pe 20 de ani

Investiţia – în valoare totală de aproximativ 22 de milioane de euro – pentru realizarea gropii ecologice de gunoi din extravilanul comunei Doba reprezintă o sursă de interes crescând pentru şefimea judeţului. Şi nu numai. Prin urmare, inspecţiile la faţa locului – pentru a se constata “pe viu” care este realmente stadiul lucrărilor şi a contracara în mod eficace zvonistica stârnită de anumite interese de grup – au început să se înmulţească. Ieri s-a petrecut cea de-a patra vizită de lucru din ultimele două luni a unei “delegaţii” din care, de data asta, a făcut parte şi prefectul Radu Giurcă. Acesta, împreună cu preşedintele Consiliuluii Judeţean Csehi Arpad, vicepreşedintele Mircea Govor, şeful Direcţiei tehnice Ioan Şereş şi mai mulţi ziarişti au parcurs primii 3,3 km asfaltaţi din drumul de acces de 7,9 km spre groapa ecologică de gunoi. Pe placa pe care erau trecute informaţiile referitoare la acest proiect scrie că termenul de finalizare a acestui drum este 30 noiembrie 2010.
La capătul porţiunii asfaltate, “inspectorii” de ieri au fost aşteptaţi – şi, ulterior, conduşi spre locaţia propriu-zisă a gropii – de inginerul Sorin Stănescu, în calitate de reprezentant al firmei de consultanţă cu denumire de companie aviatică (“Rom Air”) şi de reprezentanţi ai executantului lucrării, Joint Venture Ecosoil – Geiger – Unio.

Conform afirmaţiilor lui Csehi Arpad şi Mircea Govor, realizarea acestui drum de acces se face după standarde stricte, cu o fundaţie super-solidă de piatră spartă (“gândiţi-vă că s-a săpat peste un metru şi jumătate pe toată lungimea şi lăţimea acestui drum şi s-a turnat şi tasat pietrişul ăsta peste care s-au turnat trei straturi de asfalt”, explica vicepreşedintele Consiliului Judeţean). Csehi Arpad estima că drumul va fi tranzitat zilnic de peste 35 de maşini cu o greutate de aproximativ 30 de tone fiecare.
Ceilalţi 4,6 km de drum încă neasfaltat – actualmente fiind doar burduşiţi cu piatră spartă – se estimează că vor fi gata în jurul datei fixate pentru finalizare, în prezent muncindu-se intens pentru realizarea canalizării laterale care va transporta levigatul (lichidul rezidual rezultat din depozitarea gunoiului), după tratatarea lui în viitoarea staţie de epurare, spre pârâul Homorod.
Csehi Arpad şi inginerul Sorin Stănescu au expus succint etapele ce vor fi parcurse până ce prima celulă (din cinci) a gropii ecologice de la Doba va fi pe deplin funcţională: până la finalul lunii noiembrie va fi finalizat drumul de acces spre groapa ecologică, la mijlocul lunii decembrie va fi adusă şi montată staţia de epurare, iar în ianuarie sau februarie 2011 va fi dată în folosinţă staţia de sortare şi compactare a deşeurilor. Lucrările de pe cele 5 hectare ale celulei 1 a gropii sunt, şi ele, în curs de finalizare (impermeabilizarea acesteia este terminată, stratul de pietriş filtrant e pus în mare parte).

Altfel spus, şefii Consiliului judeţean sunt convinşi că investiţia este cu adevărat pe drumul cel bun. “Am ţinut să venim aici împreună cu domnul prefect şi cu reprezentanţii presei pentru a arătat tuturor că noi avem tot interesul ca această invetiţie să fie realizată în bune condiţii. Acesta este interesul nostru, chiar dacă alţii au alte interese”, a afirmat Mircea Govor. Nu a vrut să spună concret cine sunt “alţii” şi la ce “alte interese” se referă, dar absolut toată lumea ştia că aluzia îl vizează pe Vasile Puşcaş, directorul general al “Florisal”-ului.
Singurul care s-a arătat ceva mai sceptic în privinţa respectării termenului de finalizare a investiţiei a fost prefectul Radu Giurcă. El a declarat că va fi foarte greu să se termine la timp obiectivele propuse atât din cauza dificultăţilor tehnice din porţiunea de drum încă neasfaltată (care trece prin pădure), cât şi a condiţiilor meteorolgice care pot influenţa semnificativ derularea conform programului a lucrărilor care încă mai sunt necesare.
Menţionăm că toată groapa ecologică de deşeuri de la Doba va avea, în final, cinci celule de colectare şi că se preconizează utilizarea acesteia în condiţii de deplină siguranţă a mediului timp de minimum 20 de ani. După aia o luăm de la capăt, cu altă groapă şi alte tehnologii, mai avansate.

Întoarcerea spre Satu Mare a tuturor celor care au fost în „inspecţie” la groapa de gunoi s-a făcut pe ruta Gelu-Mădăras, folosită în prezent de transportatorul deşeurilor şi aflată în plin proces de reparaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.