Invitaţie la voluntariat

În data de 07 noiembrie 2010 Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung şi Asociaţia E-Consult, organizează acţiune de plantare a unei perdele forestiere de 1,25 km, de-a lungul drumului comunal DC7, între localităţile Turulung şi Turulung Vii.

Acţiunea face parte din proiectul intitulat „Crearea de perdele forestiere în Rezervaţia Naturală „Râul Tur” – metodă eficientă pentru diminuarea impactului circulaţiei pe drumurile publice asupra biodiversităţii „ finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE). Rezervaţia Naturală “Râul Tur” a fost declarată arie protejată pentru diversitatea habitatelor şi peisajelor existente, precum şi datorită numărului mare de specii ocrotite din zonă.

Drumurile publice din rezervaţie sau din vecinătatea acesteia reprezintă o reală ameninţare pe seama speciilor protejate care trăiesc aici. Din rapoartele personalului rezervaţiei reiese faptul că, numai în cursul anului 2008 au fost identificate un număr mare de cadavre ale unor specii protejate pe porţiunea de 2,5 km de drum public dintre Turulung – Turulung Vii, ele fiind victime ale circulaţiei auto din zonă.

Plantarea perdelelor forestiere este o bună soluţie din punctul de vedere al protecţiei mediului şi ele totodată devin elemente importante şi în agricultură. Perdeaua forestieră paralelă cu un drum public obligă speciile de păsări şi lilieci să intersecteze drumul la o înăţime la care probabilitatea coliziunii cu autovehicule este foarte mică.

Majoritatea speciilor protejate se hrănesc cu dăunători ai culturilor agricole, astfel înfiinţarea de perdele forestiere facilitează creşterea numerică a duşmanilor naturali ai acestor dăunători agricoli. Trebuie să menţionăm şi faptul că perdeaua forestieră bine amplasată reduce efectele secetei pe terenurile agricole şi totodată micşorează eroziunile cauzate de vânt, ceea ce este important şi în contextul încălzirii globale.
Acţiunea de plantare se va realiza cu ajutorul voluntarilor din comunităţile locale, folosind specii de arbori şi arbuşti autohtone, cum sunt: frasinul de luncă (Fraxinus angustifolia ssp. hungarica) şi păducelul (Crataegus monogyna).

Organizatorii vor oferi voluntarilor un gulaş la ceaun, pregătit la faţa locului. Întâlnirea va fi duminică, 7 noiembrie, la ora 9.00, pe drumul comunal DC7 Turulung – Turulung Vii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.